Capitolul iii - Atribuţiile Muftiatului - Statut din 2008 al cultului musulman
M.Of. 469
În vigoare Versiune de la: 25 Iunie 2008
CAPITOLUL III:Atribuţiile Muftiatului
Art. 3
(1)Muftiatul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)îndrumă şi coordonează toate activităţile religioase din cadrul comunităţilor musulmane;
b)acordă şi supraveghează asistenţa religioasă;
c)colaborează cu instituţiile abilitate ale statului privind educaţia religioasă din cadrul unităţilor de învăţământ;
d)înfiinţează şi organizează cursuri pentru învăţarea Coranului (Kur'an Kurslari);
e)organizează pelerinaje la locurile sfinte şi iniţiază cursuri de pregătire a enoriaşilor pentru efectuarea ritualului de pelerinaj;
f)eliberează avize pentru înfiinţarea de noi lăcaşuri de cult, precum geamii şi mesgiduri, coordonează şi controlează activităţile desfăşurate în lăcaşurile de cult aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice aparţinând cultului musulman;
g)utilizează mijloace de informare în masă proprii şi editează cărţi, reviste, broşuri şi alte materiale informative privind aspecte din viaţa comunităţii;
h)stabileşte orientarea noilor lăcaşuri de cult către Kabe - Kaaba;
i)efectuează ritualul religios pentru persoanele care doresc să se convertească la islam;
j)administrează moscheea "Carol" şi geamia "Hunkar", situate în municipiul Constanţa, precum şi bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea cultului musulman din localităţile unde nu există comitete locale musulmane.
(2)Muftiatul întocmeşte, în mod obligatoriu, următoarele registre:
a)registrul de inventar;
b)registrul de evidenţă contabilă;
c)registrul de bilanţ anual;
d)registrul de evidenţă a corespondenţei;
e)registrul de încasări şi plăţi.
Art. 4
(1)Organizarea pelerinajului la Mecca şi Medina se face de către Muftiat.
(2)Persoanele fizice şi juridice care doresc să organizeze pelerinajele prevăzute la alin. (1), hagi-umre, trebuie să aibă şi avizul Muftiatului.
Art. 5
(1)Corespondenţa oficială se va semna de către muftiu şi de către consilierul de specialitate.
(2)Corespondenţa oficială a comunităţilor musulmane cu instituţiile publice se va face cu avizul prealabil al Muftiatului.