Art. 9. - Art. 9: Acţiunile - Statut din 2006 Societăţii Comerciale ''Fabrica de Pulberi'' - S.A.
M.Of. 707
În vigoare Versiune de la: 17 August 2006
Art. 9: Acţiunile
(1)Exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acţionar la S.C. "Fabrica de Pulberi" - S.A. se realizează pe bază de mandat, prin desemnarea de către acţionarul unic a unui singur reprezentant în adunarea generală a acţionarilor, indiferent de numărul acţiunilor deţinute şi de mărimea societăţii comerciale.
(2)Acţiunile nominative emise vor fi în formă dematerializată şi sunt înregistrate în registrul acţionarilor societăţii. În condiţiile legii, prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor, vor putea fi emise şi acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar, fără drept de vot.
(3)Acţiunile emise de societatea comercială pot fi grevate de uzufruct sau pot fi gajate, în condiţiile legii.
(4)înstrăinarea acţiunilor se va putea realiza în condiţiile legii.
(5)Persoanele fizice sau juridice, române şi/sau străine, vor putea deţine acţiuni la S.C. "Fabrica de Pulberi" - S.A., potrivit prevederilor legale şi prezentului statut.