Art. 20. - Art. 20: Atribuţiile consiliului de administraţie, ale directorului general şi ale directorilor executivi - Statut din 2005 Societăţii Comerciale ''BRML Cert'' - S.A.
M.Of. 353
În vigoare Versiune de la: 26 Aprilie 2005
Art. 20: Atribuţiile consiliului de administraţie, ale directorului general şi ale directorilor executivi
A.Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii:
a)aprobă structura organizatorică şi regulamentul de organizare şi funcţionare a "BRML Cert" - S.A.;
b)aprobă nivelul garanţiilor, în limitele legii, şi modul de constituire a acestora pentru directorul general, directorii executivi ai "BRML Cert" - S.A., directorii din cadrul sucursalelor şi pentru persoanele care au calitatea de gestionar;
c)încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul "BRML Cert" - S.A., cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, atunci când legea impune această condiţie;
d)aprobă delegările de competenţă pentru directorul general şi pentru persoanele din conducere, în vederea executării operaţiunilor "BRML Cert" - S.A.;
e)aprobă competenţele pe domenii de activitate (economic, comercial, tehnic, administrativ, financiar, juridic etc), în vederea realizării obiectului de activitate al "BRML Cert" - S.A.;
f)aprobă încheierea oricăror contracte pentru care nu a delegat competenţă directorului general al "BRML Cert" - S.A.;
g)supune anual analizei şi aprobării adunării generale a acţionarilor, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, raportul cu privire la activitatea "BRML Cert" - S.A., bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere pe anul precedent, precum şi proiectul programului de activitate şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli ale "BRML Cert" - S.A. pe anul în curs;
h)convoacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor ori de câte ori este nevoie;
i)aprobă încheierea contractelor de import-export până la limita cuantumului valoric stabilit de adunarea generală a acţionarilor;
j)stabileşte drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile personalului "BRML Cert" - S.A., conform structurii organizatorice aprobate;
k)stabileşte competenţele şi nivelul de contractare a împrumuturilor bancare curente, a creditelor comerciale pe termen scurt şi mediu şi aprobă eliberarea garanţiilor;
l)aprobă numărul de posturi şi normativul de constituire a compartimentelor funcţionale;
m)aprobă programele de cercetare, dezvoltare, investiţii;
n)stabileşte tactica şi strategia de marketing;
o)stabileşte şi aprobă, în limita bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat de adunarea generală a acţionarilor, modificări în structura acestuia, în limita competenţelor pentru care a primit mandat;
p)negociază contractul colectiv de muncă prin mandatarea directorului general şi aprobă statutul personalului;
q)rezolvă orice alte probleme stabilite de adunarea generală a acţionarilor sau care sunt prevăzute de legislaţia în vigoare.
B._
(1)Directorul general reprezintă "BRML Cert" - S.A. în raporturile cu terţii.
(2)Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii:
a)aplică strategia şi politicile "BRML Cert" - S.A.;
b)numeşte, suspendă sau revocă directorii executivi, cu avizul consiliului de administraţie;
c)angajează, promovează şi concediază personalul salariat, în condiţiile legii;
d)numeşte, suspendă sau revocă directorii executivi şi directorii din cadrul sucursalelor;
e)participă la negocierea contractului colectiv de muncă, ale cărui negociere şi încheiere se desfăşoară în condiţiile legii, în limita mandatului dat de consiliul de administraţie;
f)negociază în condiţiile legii contractele individuale de muncă;
g)încheie acte juridice, în numele şi pe seama "BRML Cert" - S.A., în limitele împuternicirilor acordate de consiliul de administraţie;
h)stabileşte îndatoririle şi responsabilităţile personalului "BRML Cert" - S.A.;
i)aprobă operaţiunile de încasări şi plăţi potrivit competenţelor legale şi prezentului statut;
j)aprobă operaţiunile de vânzare şi cumpărare de bunuri, potrivit competenţelor legale şi prezentului statut;
k)împuterniceşte directorii executivi, directorii din cadrul sucursalelor şi orice altă persoană să exercite orice atribuţie din sfera sa de competenţă;
l)rezolvă orice altă problemă pe care consiliul de administraţie a stabilit-o în sarcina sa.
C._
(1)Directorii executivi şi directorii din cadrul sucursalelor sunt numiţi de directorul general şi se află în subordinea acestuia, sunt funcţionari ai "BRML Cert" - S.A., execută operaţiunile acesteia şi sunt răspunzători faţă de aceasta pentru îndeplinirea îndatoririlor lor, în aceleaşi condiţii ca şi membrii consiliului de administraţie.
(2)Atribuţiile directorilor executivi sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a "BRML Cert" - S.A.