Secţiunea 2 - Standardul 3 Evaluarea iniţială - Standarde din 2004 minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecţiei copilului

M.Of. 539

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2005
SECŢIUNEA 2:Standardul 3 Evaluarea iniţială
Managerul de caz asigură realizarea evaluării iniţiale a situaţiei copilului în maxim 72 de ore de la înregistrarea solicitării directe, a referirii sau a semnalării cazului, dacă nu se impune un alt termen de către alte standarde minime obligatorii în domeniul protecţiei copilului.
Rezultat Evaluarea iniţială a situaţiei copilului are loc în cel mai scurt timp, în funcţie de urgenţa şi gravitatea cazului.
SUBSECŢIUNEA 1:Proceduri de implementare a standardului 3
3.1.Furnizorul de servicii trebuie să elaboreze proceduri de identificare, înregistrare, preluare şi repartizare a cazurilor, precum şi de desemnare a managerului de caz, astfel încât evaluarea iniţială a situaţiei copilului să se realizeze în termenul prevăzut de SMO prezent. Aceste proceduri sunt în acord cu legislaţia în vigoare, inclusiv SMO din domeniul protecţiei copilului.
3.2.Identificarea cazurilor se realizează prin cel puţin una din următoarele situaţii:
a)solicitare directă din partea copilului şi/sau a familiei/reprezentantului legal,
b)referire din partea unui alt serviciu/instituţii publice sau private şi
c)semnalare/sesizare scrisă sau telefonică din partea unor alte persoane decât membrii familiei/reprezentantul legal.
3.3.În desemnarea managerului de caz, coordonatorul serviciului ia în considerare cel puţin următoarele aspecte:
a)numărul de cazuri aflate în responsabilitatea acestuia,
b)complexitatea cazuisticii,
c)experienţa,
d)cunoaşterea problematicii respective,
e)relaţia cu copilul şi familia şi
f)colaborarea cu reţeaua de servicii şi instituţii.
3.4.Evaluarea iniţială este efectuată de regulă de managerul de caz. Aceasta poate fi efectuată şi de alţi profesionişti în condiţiile menţionate de SMO aprobate în domeniul protecţiei copilului.
3.5.Se întocmeşte un raport sau, după caz, o fişă de evaluare iniţială care trebuie să aibă avizul şefului pe ordine ierarhică.
3.6.În baza informaţiilor din raportul/fişa de evaluare iniţială se ia decizia continuării managementului de caz sau închiderii cazului prin referire sau orientare către alte servicii/instituţii abilitate. Conţinutul raportului/fişei de evaluare iniţială, precum şi decizia luată în baza acestuia se comunică clienţilor în cel mai scurt timp de la întocmirea raportului/fişei de evaluare iniţială şi se consemnează. Referirea implică realizarea unui document înregistrat şi transmis serviciului/instituţiei abilitate, atât direct, cât şi prin intermediul clientului, iar în unele situaţii şi contactarea telefonică a serviciului/instituţiei respective.
SUBSECŢIUNEA 2:Indicatorii pentru Standardul 3
3.1.-3.3. Existenţa procedurilor de identificare, preluare şi repartizare a cazurilor, precum şi de desemnare a managerului de caz.
3.4.Numărul de evaluări iniţiale efectuate de managerul de caz şi respectiv de alţi profesionişti/lună/an. Evaluarea iniţială poate fi realizată de alţi profesionişti în următoarele situaţii de exemplu:
- Serviciul în cauză nu dispune de manageri de caz, situaţie în care evaluarea iniţială este efectuată de responsabilul de caz;
- În situaţiile de urgenţă în care deplasarea managerului de caz sau a echipei mobile de intervenţie necesită o durată mai mare de o oră, evaluarea iniţială este efectuată de către responsabilii de caz din cadrul autorităţii locale din comunitatea în care se află copilul. În lipsa acestora, evaluarea iniţială poate fi efectuată de persoanele resursă aflate cel mai aproape de copil. Persoanele resursă reprezintă profesionişti formaţi în domeniul în care se intervine specializat pentru copilul în cauză, care pot fi din cadrul serviciilor pentru protecţia copilului sau alte servicii/instituţii.
3.5.Rapoartele/fişele de evaluare iniţială sunt avizate de către şeful ierarhic.
3.6.1.Numărul de cazuri referite şi respectiv orientate către alte servicii/instituţii abilitate/lună/an.
3.6.2.Dosarele copiilor sau alte documente în care se consemnează informarea clienţilor cu privire la conţinutul raportului/fişei de evaluare iniţială şi decizia luată în baza acestuia.