Nou § 81. - Sentinta civila 49/2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 privind retragerea titlului de ''Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', emis de Preşedintele României, numai cu privire la poziţia nr. 12 din anexă

M.Of. 54

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
O interpretare contrară ar însemna că instanţele judecătoreşti învestite cu exercitarea controlului de legalitate sar substitui prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui României, ceea ce este în evidentă contradicţie cu prevederile legale şi ar echivala cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu instanţele judecătoreşti. Din această perspectivă, opinează că pentru acest tip de decret, instanţele judecătoreşti nu au vreo competenţă de control şi cenzură.