Nou § 55. - Sentinta civila 49/2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 privind retragerea titlului de ''Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', emis de Preşedintele României, numai cu privire la poziţia nr. 12 din anexă

M.Of. 54

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Având în vedere aspectul esenţial al validităţii şi în prezent al efectelor acestei decizii, care a constatat că, în ceea ce îl priveşte pe reclamant, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004, dar şi împrejurarea că această decizie nu a fost niciodată contestată judiciar, revocată sau anulată în mod definitiv de o instanţă judecătorească, fiind intrată în circuitul civil, rezultă în mod categoric concluzia potrivit căreia, şi sub acest aspect, decretul prezidenţial atacat a fost emis cu încălcarea şi nesocotirea evidentă a efectelor valide ale acestei Decizii nr. 336/28.05.2019, adoptată de Comisia pentru aplicarea prevederilor art. 92 din Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aspect ce determină în egală măsură nelegalitatea parţială a actului administrativ contestat.