Nou § 41. - Sentinta civila 49/2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 privind retragerea titlului de ''Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', emis de Preşedintele României, numai cu privire la poziţia nr. 12 din anexă

M.Of. 54

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Prin Adresa nr. SG/11.572/22.09.2022 emisă de Administraţia Prezidenţială prin Secretariatul general i-a fost comunicat răspunsul instituţiei prezidenţiale la plângerea sa administrativă prealabilă, în sensul că aceasta i-a fost respinsă ca neîntemeiată, cu menţiunea expresă că "motivarea decretului se regăseşte în anexa acestuia, iar retragerea titlurilor s-a realizat în baza hotărârilor judecătoreşti definitive de respingere a cererii privind obţinerea calităţii de Luptător cu Rol Determinant", precum şi că "decretul a fost publicat în Monitorul Oficial al României, a intrat în circuitul civil, a produs efecte juridice şi, în consecinţă, nu mai poate fi revocat".