Nou § 19. - Sentinta civila 49/2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 privind retragerea titlului de ''Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', emis de Preşedintele României, numai cu privire la poziţia nr. 12 din anexă

M.Of. 54

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Avocat XX pentru reclamant, având cuvântul, depune practică judiciară la dosar, constând în hotărâri pronunţate de către Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Bucureşti. Solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Partea adversă a invocat inadmisibilitatea cererii din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cu referire la dispoziţiile art. 126 din Constituţia României. A avansat Administraţia Prezidenţială teoria potrivit căreia ar fi vorba despre un fine de neprimire, pentru că aceste dispoziţii la care s-a făcut referire s-ar sustrage controlului de legalitate pe calea contenciosului, fiind acte administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul. Pentru combaterea unei astfel de teorii, reclamantul a făcut referire la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 554/2004, care definesc ceea ce înseamnă acte care privesc raporturile cu Parlamentul şi vizează actele emise de autoritatea publică în exercitarea atribuţiilor constituţionale sau cele prevăzute de o lege organică în raporturile de natură politică cu Parlamentul, prin urmare, ceea ce instanţa trebuie să verifice este dacă, din perspectiva efectelor şi a naturii lor juridice, a obiectului acestui act administrativ, se poate discuta de existenţa unei interferenţe cu sfera politicului, fiind foarte clar că în multitudinea competenţelor pe care le are Preşedintele României se regăsesc o serie de decrete, dar nu toate dintre competenţele date în atribuţia preşedintelui României se soluţionează sau sunt finalizate cu decrete care sunt sustrase controlului de legalitate. Prin urmare, ce este important este dacă, într-adevăr, în legătură cu modul de emitere a acestui decret se poate afirma că există vreo legătură cu atribuţiile privind natura sau sfera politicului cu Parlamentul ori în cauză se face vorbire despre un decret emis de către Preşedintele României pentru retragerea calităţii de Luptător cu Rol Determinant pentru persoana reclamantă, dar care nu are absolut nicio interferenţă cu sfera politicului şi atunci nu se mai poate susţine cu temeinicie că sunt incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a), care sustrag controlului de legalitate astfel de acte administrative, ci, dimpotrivă, astfel de acte administrative sunt supuse controlului de legalitate în cauza dedusă judecăţii. Depune la dosar practică judiciară.