Nou § 137. - Sentinta civila 49/2023 referitoare la acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea parţială a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 privind retragerea titlului de ''Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant'', emis de Preşedintele României, numai cu privire la poziţia nr. 12 din anexă

M.Of. 54

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2026
Întrucât emiterea actului administrativ care produce efectul juridic al retragerii titlului de LRD deja recunoscut anterior este reprezentată de decretul emis de Preşedintele României, propunerea Secretariatului de stat fiind operaţiunea administrativă prealabilă, considerăm că şi pârâtul avea obligaţia legală, prin serviciile sale specializate, să analizeze propunerea, care a fost şi însoţită, de altfel, de hotărârile judecătoreşti definitive menţionate, şi să constate că în privinţa reclamantului nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru emiterea decretului de retragere a titlului.