§ 81. - Sentinta civila 295/2023 a Curţii de Apel Constanţa cu privire la anularea în parte a Decretului nr. 1.068/1.08.2022 cu privire la poziţia nr. 8 din anexa la decret
M.Of. 24
În vigoare
Versiune de la: 15 Ianuarie 2026
18. Potrivit art. 49 alin. (2) din HG nr. 1.412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, "În cazul în care, pe baza unor elemente de noutate, constatate din oficiu sau la sesizarea oricărei persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, reiese faptul că noile tipuri de certificate au fost eliberate unor persoane care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau de prezentele norme metodologice, Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 va proceda la anularea certificatelor respective şi va propune Preşedintelui României retragerea titlurilor atribuite în baza acestora."