Art. 27. - Art. 27: Transportator substituit - Reguli din 1980 uniforme privind Contractul de Transport Internaţional Feroviar al Mărfurilor (CIM - Apendice B la Convenţie)

M.Of. 538 bis

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2001
Art. 27: Transportator substituit
1.§ 1 Atunci când transportatorul a încredinţat, în totalitate sau în parte, executarea transportului unui transportator substituit, care îşi exercită sau nu un drept ce îi revine prin contractul de transport, transportatorul rămâne, totuşi, răspunzător pentru întregul transport.
2.§ 2 Toate prevederile prezentelor Reguli uniforme care stabilesc răspunderea transportatorului se aplică de asemenea răspunderii transportatorului substituit pentru transportul efectuat prin grija sa. Prevederile Articolelor 36 şi 41 se aplică atunci când este intentată o acţiune în justiţie împotriva agenţilor şi tuturor celorlalte persoane la serviciile cărora recurge transportatorul substituit pentru executarea transportului.
3.§ 3 Orice convenţie specifică prin care transportatorul îşi asuma obligaţii care nu-l incumba în baza prezentelor Reguli uniforme, sau renunţa la drepturile care îi sunt conferite de aceste Reguli uniforme, este fără efect faţă de transportatorul substituit care nu le-a acceptat în mod expres şi în scris. Indiferent de faptul ca transportatorul substituit a acceptat sau nu aceasta convenţie, transportatorul rămâne totuşi legat prin obligaţiile sau renunţările care rezultă dintr-o astfel de convenţie specifică.
4.§ 4 Atunci când şi în măsura în care transportatorul şi transportatorul substituit sunt răspunzători, răspunderea lor este solidară.
5.§ 5 Suma totală a despăgubirilor datorate de transportator, transportatorul substituit, precum şi de agenţii lor şi de celelalte persoane la serviciile cărora ei recurg pentru executarea transportului, nu poate depăşi limitele prevăzute în prezentele Reguli uniforme.
6.§ 6 Prezentul Articol nu aduce atingere drepturilor de regres care pot exista între transportator şi transportatorul substituit.