Art. 94. - În trenurile de marfă vagoanele se aranjează de către personalul operatorului de transport feroviar, conform reglementărilor specifice în vigoare, astfel încât: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 94
(1)În trenurile de marfă vagoanele se aranjează de către personalul operatorului de transport feroviar, conform reglementărilor specifice în vigoare, astfel încât:
a)în trenurile care circulă cu locomotivă împingătoare, să nu se introducă în ultimele 350 tone brute din tren, vehicule a căror masă brută (ţara + încărcătura) este mai mică de 20 tone;
b)vagoanele cu frână automată activă precum şi cele cu frână de mână în stare de funcţionare să fie aranjate în corpul trenului cât mai uniform.
(2)În trenurile de marfă nu trebuie să se găsească grupuri de vagoane numai cu conductă de trecere, cu un număr total de osii mai mare de:
a)12 osii, imediat după locomotivă şi între două vagoane cu frână automată activă - pentru trenurile de marfă, indiferent de rangul în care sunt prevăzute să circule;
b)4 osii, înaintea ultimelor trei vagoane din tren care trebuie să aibă frâne automate active - pentru trenurile de marfă care sunt prevăzute să circule într-un rang, altul decât rangul VII;
c)4 osii, înaintea vagonului de semnal - pentru trenurile de marfă care sunt prevăzute să circule în rangul VII, numai dacă sunt deservite de cel puţin un agent cu atribuţii pentru menţinerea pe loc a trenului cu frâne de mână şi pentru asigurarea vagoanelor contra fugirii.
(3)Condiţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească ultimul vagon al fiecărui tren - denumit în continuare vagon de semnal - sunt prevăzute în reglementările specifice în vigoare.
(4)Dacă trenul urmează să-şi schimbe în parcurs sensul de mers, operaţie denumită în continuare rebrusment, personalul operatorului de transport feroviar trebuie să compună trenul astfel încât să fie respectate condiţiile prevăzute la alin. (2), atât la îndrumarea din staţia de compunere cât şi la îndrumarea din staţia în care se face rebrusmentul.
(5)În cazul trenurilor pentru care este prevăzută detaşarea de grupe de vagoane în parcurs, personalul operatorului de transport feroviar trebuie să compună trenul în staţia de compunere, astfel ca după detaşarea fiecărei grupe, aranjarea vagoanelor în tren să respecte condiţiile stabilite la alin. (2).
(6)Aranjarea vagoanelor în trenurile de marfă prevăzute în livretul cu mersul trenurilor să circule în rangul VII, se face de regulă în ordinea succesiunii staţiilor în care se manevrează.
(7)Se exceptează de la aplicarea prevederilor alin. (2) lit. a) ramele cu compunere fixă, alcătuite din mai multe unităţi indivizibile, cu cel mult 16 osii (inclusiv), numai cu conductă generală de trecere, cu condiţia asigurării procentului de masă frânată prevăzut în livretul de mers pentru trenul în compunerea căruia se introduc aceste rame.