Art. 322. - Scoaterea accidentală de sub tensiune a liniei de contact se înscrie în RRLISC după caz, astfel: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 322
(1)În cazul în care IDM a primit o comunicare privind necesitatea închiderii accidentale a liniei curente şi/sau scoaterea accidentală de sub tensiune a liniei de contact, acesta este obligat să oprească circulaţia trenurilor, să avizeze operatorul de circulaţie, şeful staţiei şi personalul de întreţinere a căii în funcţie de cel puţin şef de echipă, respectiv personalul IFTE - electromecanic sau dispecerul energetic feroviar.
(2)În acest caz, închiderea liniei curente se înscrie în RRLISC al uneia din staţiile care delimitează linia curentă de către personal cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei aparţinând subunităţii de întreţinere a căii.
(3)Scoaterea accidentală de sub tensiune a liniei de contact se înscrie în RRLISC după caz, astfel:
a)de personalul de întreţinere a instalaţiilor IFTE cu responsabilităţi în siguranţa circulaţiei în funcţie de cel puţin electromecanic;
b)de către IDM, în staţiile înzestrate cu instalaţii IFTE care se manipulează de către acesta, din dispoziţia scrisă a dispecerului energetic feroviar.
(4)IDM înscrie în RRLISC menţiunea "luat la cunoştinţă", semnează menţionând citeţ numele, notează ora, după care înscrie în registrul de dispoziţii RC şi transmite operatorului de circulaţie închiderea liniei curente şi/sau scoaterea de sub tensiune a liniei de contact.
(5)Ieşirile în linie curentă închisă din staţiile înzestrate cu instalaţii CED sau CE se restricţionează şi se semnalizează conform reglementărilor specifice în vigoare, în cazul în care nu se aplică alte sisteme de interzicere (restricţionare) a efectuării parcursurilor de expediere din staţie spre linia curentă închisă, prevăzute în instrucţiunile de manipulare a instalaţiilor de siguranţa circulaţiei din fiecare staţie.