Art. 301. - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare
M.Of. 1064 bis
În vigoare Versiune de la: 21 August 2025
Art. 301
(1)În cazul întreruperii funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie pe linie simplă, până la stabilirea înţelegerilor scrise între două staţii vecine, numai staţia cu sens cu prioritate poate să expedieze primul tren în sensul cu prioritate, fără consimţământul staţiei vecine, stabilind cu această ocazie şi înţelegerea scrisă.
(2)Pe secţiile de circulaţie cu cale simplă înzestrate cu BLA, respectiv pe cale dublă cu BLA banalizat sau BLA specializat, dar cu dependenţă de excludere între staţii a ieşirii pe linia din stânga a căii duble când dependenţa nu funcţionează, expedierea primului tren chiar în sensul cu prioritate se face numai după ce s-a convenit în prealabil, în scris, între staţiile vecine cu formula "C" sau "D" prevăzute la art. 312, după caz. Înţelegerea scrisă se trimite numai de către staţia cu sens cu prioritate, staţiei vecine, care aşteaptă primirea avizului scris şi se conformează întocmai acestui aviz.
(3)Staţia cu sens fără prioritate poate expedia trenul pentru care a fost obţinută calea liberă înainte de întreruperea funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie.
(4)IDM din staţia cu sens cu prioritate care a obţinut cale liberă pentru expedierea unui tren şi a constatat înainte de expedierea trenului întreruperea funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie, este obligat ca odată cu expedierea trenului în baza căii libere obţinute, să stabilească şi înţelegerile scrise cu IDM din staţia vecină.
(5)Dacă înainte de întreruperea funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie, IDM din staţia cu sens cu prioritate a dat staţiei vecine cale liberă pentru expedierea unui tren, linia curentă se consideră ocupată până la sosirea acestui tren sau până la primirea de la staţia vecină a comunicării scrise că a reţinut trenul şi a anulat calea liberă.
(6)Dacă înainte de întreruperea funcţionării tuturor mijloacelor de comunicaţie, IDM din staţia cu sens cu prioritate a scos în linie curentă, un tren/convoi de manevră, linia curentă se consideră ocupată până la înapoierea trenului/convoiului de manevră, în staţie.