Art. 284. - Ordinul de circulaţie va cuprinde, după caz, observaţii referitoare la: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 284
(1)Circulaţia mijloacelor de intervenţie şi/sau UAM pe o linie curentă închisă, precum şi retragerea lor din linie curentă la una din staţiile care delimitează linia curentă închisă se face în condiţiile stabilite în ordinul de circulaţie înmânat mecanicului; intrarea mijloacelor de intervenţie şi/sau UAM în staţie se face conform reglementărilor privind primirea trenurilor.
(2)Datele privind circulaţia mijloacelor de intervenţie şi/sau UAM pe o linie curentă închisă, se evidenţiază de către IDM în registrul unificat de căi libere comenzi şi mişcare şi se transmit către IDM din staţia vecină şi operatorului de circulaţie.
(3)Ordinul de circulaţie va cuprinde, după caz, observaţii referitoare la:
a)condiţiile de circulaţie pe linie curentă închisă;
b)expedierea cu semnalul de ieşire pe oprire;
c)delimitarea kilometrică a lucrărilor pentru fiecare mijloc de intervenţie şi/sau UAM;
d)mijlocul de intervenţie pe care îl urmăreşte şi/sau de care este urmărit;
e)staţia unde se retrage;
f)condiţiile de înapoiere şi de intrare în staţie;
g)alte condiţii de circulaţie.
(4)Intrarea mijloacelor de intervenţie şi/sau UAM în staţie, în cazul în care se urmăresc la vedere, se poate face pe aceeaşi linie, în baza indicaţiei permisive a semnalului de intrare pentru primul mijloc de intervenţie sau UAM, iar pentru restul mijloacelor de intervenţie şi/sau UAM din grup, pe acelaşi parcurs, cu semnalul de intrare pe oprire numai dacă acest mod de primire a fost stabilit prin ordinul de circulaţie. În această situaţie IDM dispozitor menţine încuiate, respectiv blocate, toate macazurile din parcursul comandat, până la gararea ultimului mijloc de intervenţie sau UAM.
(5)În cazul în care la înapoierea din linie curentă, mijloacele de intervenţie şi/sau UAM nu se retrag într-un singur grup, fiecare mijloc de intervenţie şi/sau UAM va fi primit în staţie pe o linie liberă, cu semnalul de intrare în poziţia pe liber, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezentul regulament.
(6)În cazul în care la înapoierea din linie curentă mijloacele de intervenţie (UAM) se primesc la linii ocupate, primirea acestora se face cu semnalul de intrare în poziţia pe oprire, în condiţiile prevăzute în prezentul regulament şi în celelalte reglementări specifice în vigoare.
(7)Conducătorul lucrării înscrie în RRLISC retragerea ultimului mijloc de intervenţie, eliberarea liniei curente, terminarea lucrărilor, asigurarea gabaritului de liberă trecere, precum şi eventuale condiţii de circulaţie. IDM dispozitor comunică operatorului de circulaţie eliberarea liniei curente şi eventualele condiţii înscrise în RRLISC.
(8)În cazul în care la locul producerii evenimentului sau accidentului feroviar, respectiv la porţiunea de întrerupere a liniei curente se înfiinţează un post de mişcare, circulaţia mijloacelor de intervenţie se face în baza înţelegerii telefonice - cale liberă - între IDM din staţia vecină expeditoare şi IDM de la postul de mişcare înfiinţat.
(9)În cazul în care este necesară transbordarea călătorilor în zona porţiunii de întrerupere, trenurile de călători pot circula pe linie curentă închisă în aceleaşi condiţii ca şi mijloacele de intervenţie şi/sau UAM, iar datele privind circulaţia acestora vor fi înscrise în registrul unificat de căi libere comenzi şi mişcare de către IDM şi raportate operatorului de circulaţie; locomotivele de ajutor circulă în aceleaşi condiţii.