Art. 269. - Pe perioada suspendării temporare a serviciului de mişcare în staţiile cu treceri la nivel cu bariere mecanice, se procedează astfel: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare
M.Of. 1064 bis
În vigoare Versiune de la: 21 August 2025
Art. 269
(1)Pe perioada suspendării temporare a serviciului de mişcare în staţiile cu treceri la nivel cu bariere mecanice, se procedează astfel:
a)după primirea, înregistrarea şi confirmarea comenzii, agentul revizuieşte macazurile care intră în parcursul comandat şi sunt atacate de tren pe la vârf, închide bariera, după care se postează la locul fixat şi marcat pentru supravegherea trecerii la nivel şi a trenurilor în circulaţie, prin defilare;
b)în cazul în care în staţie sunt două bariere, modul de deservire a posturilor de barieră de către agent şi păzitorul de barieră precum şi locul de postare a acestora în vederea supravegherii circulaţiei pe timpul suspendării temporare a serviciului de mişcare, se stabilesc prin prescripţiile de lucru pe perioada de suspendare temporară a serviciului de mişcare, anexă la PTE.
(2)În cazul în care agentul dintr-un punct de secţionare (staţie), în care serviciul de mişcare este suspendat temporar, nu se prezintă la telefon, trenul se expediază pe baza ordinului de circulaţie înmânat mecanicului, în care se menţionează oprirea obligatorie a trenului înaintea primului macaz, revizuirea macazurilor de către cel de-al doilea agent al trenului şi închiderea barierei, dacă există. În acest caz, după oprirea trenului, mecanicul cere revizuirea macazurilor de către cel de-al doilea agent al trenului, care închide mai întâi bariera dacă există, revizuieşte macazurile atacate de tren pe la vârf, iar dacă nu există nici un pericol, dă semnalul "înainte". Mecanicul opreşte trenul şi cere revizuirea macazurilor şi în cazul în care primeşte semnalul "înainte" din partea agentului staţiei (punctului de secţionare).
(3)În prima staţie mecanicul opreşte trenul, chiar dacă nu are oprire, şi aduce la cunoştinţa IDM constatările făcute. La trenurile care circulă prin împingere aceste constatări se aduc la cunoştinţa IDM de către agentul din capul trenului.
(4)Prevederi de amănunt în funcţie de condiţiile specifice locale se stabilesc prin prescripţiile de lucru pe perioada de suspendare temporară a serviciului de mişcare, anexă la PTE.