Art. 188. - Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu BLA, IDM înregistrează ora garării/trecerii trenului în/prin staţie în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare şi transmite reavizul de sosire în următoarele cazuri: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 188
(1)Pe secţiile de circulaţie neînzestrate cu BLA, IDM dispozitor transmite reavizul de sosire staţiei vecine care a expediat trenul, imediat după gararea sau trecerea acestuia.
(2)Pe secţiile de circulaţie înzestrate cu BLA, IDM înregistrează ora garării/trecerii trenului în/prin staţie în registrul unificat de căi libere, comenzi şi mişcare şi transmite reavizul de sosire în următoarele cazuri:
a)la circulaţia vehiculelor uşoare care nu şuntează - UAM, trenuri cu boghiuri speciale pentru transportat şine şi panouri de cale ferată;
b)la schimbarea sistemului de circulaţie;
c)la sosirea unui tren, avizat fără semnale de fine de tren sau cu acestea stinse sau incomplete, numai după ce IDM se convinge că trenul este complet.
(3)Reavizul de sosire a trenului se transmite cu formula: "Trenul - numărul - ....................... sosit, ora ...............,
Semnătura ................... ".
(4)IDM care a expediat trenul urmăreşte primirea reavizului de sosire de la staţia vecină.
(5)Reavizul de sosire a locomotivei împingătoare, care se înapoiază din linie curentă în staţia de expediere, se transmite de către IDM din staţia de expediere, cu formula:
"Locomotiva împingătoare de la trenul - numărul - ................ s-a înapoiat, ora ....................
Semnătura ......................".