Art. 161. - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 161
(1)În cazul în care trenul a plecat din ultima staţie cu oprire şi mecanicul nu a fost avizat despre existenţa restricţiei de viteză, trenul va intra în staţie cu semnalul de chemare, dacă există sau cu ordin de circulaţie înmânat mecanicului după oprirea trenului la semnalul de intrare.
(2)În cazul în care restricţia de viteză la linia pe care se primeşte trenul este sub 20 km/h, trenul trebuie oprit la semnalul de intrare. Continuarea mersului se face după înmânarea ordinului de circulaţie, în care se menţionează restricţia de viteză şi depăşirea semnalului de intrare pe oprire.