Art. 157. - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 157
(1)Personalul stabilit în PTE să supravegheze prin defilare circulaţia trenurilor este obligat să se convingă de existenţa semnalelor de cap şi de fine de tren.
(2)Modul în care IDM se convinge de existenţa semnalelor de cap şi de fine de tren se stabileşte în PTE.
(3)La plecarea sau trecerea prin punctele de secţionare deservite de IDM, a unui tren nesemnalizat corespunzător, acesta trebuie să ia măsuri de oprire a trenului.
(4)În cazul în care semnalele de fine de tren lipsesc, IDM va aviza operatorul de circulaţie şi staţia vecină care a expediat trenul, pentru oprirea circulaţiei altor trenuri, până când se stabileşte dacă trenul în cauză este complet.
(5)În cazul în care semnalele de fine de tren sunt stinse sau incomplete, dar trenul este complet, IDM lasă trenul să circule până la prima staţie, comunicând neregula constatată către IDM din această staţie. IDM care primeşte această avizare ia măsuri de oprire a trenului, chiar dacă acesta nu are oprire prin mers şi dispune semnalizarea corespunzătoare a trenului de către agentul operatorului de transport feroviar.
(6)Pe secţiile de circulaţie cu BLA, la trecerea unui tren cu semnale de fine de tren stinse sau incomplete, IDM ia măsuri de oprire a trenului, iar în cazul în care acest lucru nu mai este posibil, comunică neregula către IDM din staţia următoare, pentru ca acesta să ia măsuri de oprire, în vederea semnalizării corespunzătoare de către agentul operatorului de transport feroviar, iar trenul următor se poate expedia numai după primirea reavizului de sosire.
(7)În cazul în care la vagoanele din compunerea unui tren de călători se constată că în afara lămpilor roşii folosite pentru semnalizarea "fine de tren", una sau mai multe lămpi roşii frontale sunt aprinse, se procedează conform celor prevăzute la alin. (3), (5) şi (6).