Art. 154. - În cazul în care trenul este oprit, conform prevederilor art. 153, alin. (2), lit. b) sau art. 153 alin. (3), constatarea cauzelor care au produs defectul, precum şi stabilirea altor condiţii de circulaţie pentru vehiculele din tren se fac de către: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 154
(1)În cazul în care trenul este oprit, conform prevederilor art. 153, alin. (2), lit. b) sau art. 153 alin. (3), constatarea cauzelor care au produs defectul, precum şi stabilirea altor condiţii de circulaţie pentru vehiculele din tren se fac de către:
a)revizorii tehnici de vagoane, acolo unde există;
b)un agent al trenului, în linie curentă şi în staţiile unde nu există revizori tehnici de vagoane.
(2)Condiţiile pentru circulaţia în continuare a vehiculelor din compunerea trenului, se stabilesc de către revizorul tehnic de vagoane sau de către personalul operatorului de transport feroviar care deserveşte trenul, după caz; aceste condiţii sunt comunicate în scris către IDM din staţia în care a fost oprit trenul, sau prin instalaţii TC de către mecanicul trenului oprit în linie curentă către IDM din staţia cea mai apropiată cu care acesta poate lua legătura.
(3)IDM avizează operatorul de circulaţie pentru a dispune circulaţia trenului în condiţiile stabilite.