Art. 153. - Toate trenurile care circulă prin staţie şi în linie curentă se supraveghează prin defilare, astfel: - Regulamentul 5/2005 pentru circulaţia trenurilor şi manevra vehiculelor feroviare

M.Of. 1064 bis

În vigoare
Versiune de la: 21 August 2025
Art. 153
(1)Toate trenurile care circulă prin staţie şi în linie curentă se supraveghează prin defilare, astfel:
a)în staţie, de către personalul administratorului/gestionarului infrastructurii feroviare conform prevederilor din PTE;
b)în linie curentă, de către personalul care deserveşte posturile de mişcare, posturile ajutătoare de mişcare, posturile de macazuri şi de barieră, precum şi de către revizorii de cale.
(2)În staţiile în care este prevăzută efectuarea reviziei tehnice în tranzit, operatorii de transport feroviar trebuie să organizeze supravegherea prin defilare a trenurilor proprii de către revizori tehnici de vagoane.
(3)Personalul stabilit la alin. (1) este obligat:
a)să urmărească cu atenţie starea vehiculelor feroviare şi a încărcăturii din vagoane pentru a constata cazurile în care vehiculele feroviare prezintă defecte vizibile şi/sau sesizabile prin zgomotul produs şi periclitează siguranţa circulaţiei şi securitatea transporturilor;
b)în caz de pericol să dea imediat semnale de oprire a trenului şi să avizeze IDM şi după caz mecanicul de locomotivă, asupra pericolului şi necesităţii opririi trenului.
(4)IDM, în cazul în care este avizat asupra pericolului şi necesităţii opririi trenului, trebuie să ia imediat măsuri de oprire a trenului folosind toate mijloacele (comunicarea către mecanic prin radiotelefon, manipularea semnalelor pe oprire, transmiterea semnalelor de oprire cu instrumente portative sau cu alte mijloace).
(5)În cazul în care nu s-a reuşit oprirea trenului, IDM anunţă posturile din linie curentă, staţia vecină şi operatorul de circulaţie despre pericolul existent şi necesitatea opririi trenului.
(6)Modul de avizare a trenurilor la care urmează să se efectueze revizie tehnică, către revizorii tehnici de vagoane, în staţiile în care aceştia există, se stabileşte în PTE.
(7)Defectele vehiculelor feroviare, vizibile şi/sau sesizabile prin zgomotul produs şi starea încărcăturii care periclitează siguranţa circulaţiei şi securitatea transporturilor şi care trebuie constatate cu ocazia supravegherii prin defilare a trenurilor în circulaţie, sunt:
a)barele timoneriei de frână sau alte piese desprinse, care depăşesc gabaritul CER de vagon-de încărcare;
b)locuri plane sau brocuri pe suprafaţa de rulare a bandajului roţii, cutii de osie aprinse sau ieşite din furcile de gardă, roţi blocate (locurile plane sau brocurile de pe suprafaţa de rulare a bandajului vehiculelor feroviare în mers se manifestă printr-un zgomot caracteristic, iar cutia de osie aprinsă, înainte de ajungerea ei la incandescenţă, se recunoaşte prin recepţionarea unui şuierat care poate fi însoţit şi de o degajare de fum);
c)arcuri de suspensie rupte sau desprinse;
d)uşi sau clape ale vagoanelor, desprinse sau deschise, precum şi uşi ale vagoanelor acoperite căzute de pe şina de rulare - ghidaj - expuse căderii în parcurs;
e)uşi deschise la containerele încărcate pe vagon;
f)încărcătura din vagoanele descoperite, deplasată;
g)vagoanele cu scurgeri din conţinut;
h)ghereta frânei de mână desprinsă şi expusă căderii în parcurs;
i)tabla acoperişului vagoanelor desprinsă, precum şi prelate desprinse.