Art. 10. - Regulamentul 3/2004 privind procedura de mediere a diferendelor apărute în executarea transferurilor transfrontaliere

M.Of. 296

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 5 Aprilie 2004
Art. 10
Instituţia este obligată ca, în termen de 10 zile calendaristice de la data confirmării de primire a solicitării, să transmită compartimentului specializat documente şi/sau informaţii, cum ar fi:
a)valoarea operaţiunii, aşa cum rezultă din ordinul de transfer emis de client;
b)valoarea tuturor cheltuielilor/taxelor şi comisioanelor suportate de instituţie;
c)data la care contul ordonatorului a fost debitat;
d)data la care contul beneficiarului a fost creditat;
e)cursul/cursurile de schimb utilizate, dacă este cazul;
f)instituţia intermediară, dacă este cazul;
g)termenul limită agreat de părţi până la care sumele aferente transferului transfrontalier urmează să fie creditate în contul instituţiei beneficiarului sau sunt puse la dispoziţia acestuia sub formă de numerar;
h)dovada acordurilor scrise, încheiate între client şi instituţie, cu privire la modul de efectuare a transferurilor transfrontaliere, dacă acestea există;
i)dovada acordului beneficiarului pentru situaţiile în care costurile legate de transferul transfrontalier urmează să fie suportate integral sau parţial de către acesta;
j)orice alte documente sau informaţii necesare pentru soluţionarea diferendului.