Art. 65. - Art. 65: Domeniul de exercitare a dreptului de semnătură - Regulamentul 1403/1/2018 de organizare şi funcţionare a Ordinului Arhitecţilor din România

M.Of. 704

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 August 2018
Art. 65: Domeniul de exercitare a dreptului de semnătură
(1)Proiectele de arhitectură pentru materializarea cărora legea impune obţinerea autorizaţiei de construire/desfiinţare vor fi elaborate de un arhitect cu drept de semnătură, arhitect de interior cu drept de semnătură sau de un conductor arhitect cu drept de semnătură, potrivit competenţelor legale.
(2)Dreptul de semnătură se exercită pe toate documentele/documentaţiile tehnice de arhitectură elaborate, constând în piese scrise şi desenate, în toate fazele de proiectare prevăzute de lege, după cum urmează: studii de fezabilitate, documentaţii pentru obţinerea avizelor de specialitate solicitate prin certificatul de urbanism, documentaţii tehnice pentru autorizarea construirii/desfiinţării, proiecte tehnice, detalii de execuţie, teme de proiectare pentru subproiectanţii de specialitate, dispoziţii de şantier, procese-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor, procese-verbale de recepţie finală, altele de această natură.
(3)Arhitecţii cetăţeni ai unui stat membru de origine sau de provenienţă, care au dreptul de a exercita profesia de arhitect cu drept de semnătură ori cu un alt drept echivalent în unul dintre aceste state şi care nu solicită stabilirea în România, ci doar dreptul de a presta temporar sau ocazional servicii în domeniul arhitecturii pe teritoriul României, beneficiază de drept de semnătură şi parafă fără să fie înscrişi în Tabloul naţional al arhitecţilor şi sunt înregistraţi automat în Ordin pe durata prestării serviciilor respective.
(4)Arhitecţii care îşi desfăşoară activitatea în România trebuie să respecte normele de conduită cu caracter profesional, legislativ şi administrativ care sunt direct legate de profesia de arhitect, precum definiţia profesiei, utilizarea titlurilor şi abaterile profesionale grave care au o legătură directă şi specifică cu protecţia şi siguranţa consumatorilor, precum şi dispoziţiile disciplinare aplicabile arhitecţilor în România.