Art. 5. - Regulamentul 11/2005 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei de capital

M.Of. 885

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Octombrie 2005
Art. 5
(1)Datele privind identificarea clientului prevăzute la art. 4 se verifică şi se actualizează sau se completează, după caz, dacă este necesar, pentru orice tranzacţie care implică o sumă reprezentând echivalentul a minimum 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată într-o singură operaţiune sau în mai multe operaţiuni care par a avea legătură între ele.
(2)În cazul în care suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacţiei, persoana fizică sau juridică obligată să stabilească identitatea clienţilor va proceda la identificarea de îndată a acestora, atunci când este informată despre valoarea tranzacţiei şi când a stabilit că a fost atinsă limita minimă prevăzută la alin. (1).
(3)În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 656/2002, modificată şi completată prin Legea nr. 230/2005, de îndată ce există o informaţie că printr-o operaţiune se urmăreşte spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism, se va proceda la identificarea clienţilor, chiar dacă valoarea operaţiunii este mai mică decât 10.000 euro.
(4)Identificarea clientului trebuie realizată în cazul tuturor operaţiunilor în care sunt implicate persoane care nu sunt prezente sau reprezentante fizic la efectuarea acestora.