Art. 13. - Regulamentul 11/2005 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi a finanţării actelor de terorism prin intermediul pieţei de capital
M.Of. 885
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 3 Octombrie 2005
Art. 13
(1)Entităţile reglementate trebuie să identifice tranzacţiile sau tipurile de tranzacţii suspecte efectuate în numele clienţilor săi.
(2)În cazul în care o entitate reglementată are suspiciuni că o operaţiune care urmează a fi efectuată are ca scop spălarea banilor sau finanţarea actelor de terorism, aceasta va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi CNVM, sub forma unei raportări de tranzacţie suspectă.
(3)Se interzice entităţilor reglementate, directorilor, administratorilor, reprezentanţilor şi personalului acestora să avertizeze clienţii implicaţi sau să facă cunoscut, în orice alt mod, faptul că o raportare privind o tranzacţie suspectă sau informaţii aferente acesteia au fost/vor fi înaintate către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi CNVM.