Art. 68. - Regulamentul 10/2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024
Art. 68
(1)În conformitate cu prevederile art. 175 din Legea nr. 126/2018, transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, are loc la data decontării tranzacţiei, în cadrul sistemului de decontare administrat de către depozitarul central.

(2)Înregistrarea transferului de proprietate se realizează prin debitarea/creditarea conturilor de instrumente financiare.
(3)Pentru conturile globale, participanţii trebuie să debiteze/crediteze în evidenţele proprii conturile de instrumente financiare ale clienţilor care au ordonat tranzacţiile, de îndată ce decontarea respectivelor tranzacţii s-a finalizat.