Art. 36. - Regulamentul 10/2017 privind depozitarii centrali emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătăţirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană şi privind depozitarii centrali de titluri de valoare şi de modificare a Directivelor 98/26/CE şi 2014/65/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 236/2012

M.Of. 772

În vigoare
Versiune de la: 20 Mai 2024
Art. 36
Contractele pe care depozitarul central le încheie cu emitenţii şi cu participanţii săi trebuie:
a)să facă referire expresă la prevederile Legii nr. 126/2018, ale Legii nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 24/2017, şi ale reglementărilor emise în aplicarea acestora, ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014 şi ale prezentului regulament;

b)să fie elaborate în conformitate cu prevederile legale menţionate în Legea nr. 126/2018, Regulamentul (UE) nr. 909/2014 şi în prezentul regulament;

c)să conţină o clauză referitoare la faptul că reglementările şi procedurile depozitarului central completează clauzele contractului;
d)să stipuleze perioada de validitate a contractului şi modalităţile de reînnoire a acestuia;
e)să stabilească procedurile şi termenele pentru renunţarea la respectivul contract.