Capitolul vii - Învoiri, permisii, concedii - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1

M.Of. 815

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
CAPITOLUL VII:Învoiri, permisii, concedii
Art. 120
(1)Militarii beneficiază de permisii şi concedii conform prevederilor anexei nr. 6. Durata unei învoiri pentru soldaţii şi gradaţii profesionişti şi pentru elevii şi studenţii militari poate fi de până la 48 de ore, iar a unei permisii de până la 10 zile.
(2)Durata concediului de odihnă pentru militari este cea stabilită de reglementările în vigoare.
(3)Numărul de zile acordate ca învoiri şi permisii nu se scade din numărul de zile prevăzute pentru concediul de odihnă.
(4)Toţi militarii care pleacă în învoiri mai mari de 12 ore, în permisii şi în concedii se înscriu în ordinul de zi pe unitate.
(5)Pe timpul permisiilor şi concediilor, militarii au asupra lor ordinul de serviciu şi documentele de identitate - cartea de identitate/legitimaţia militară/carnetul de serviciu.
(6)Militarii sunt obligaţi să raporteze adresa exactă unde se găsesc pe timpul permisiilor şi concediilor, precum şi modalitatea prin care pot fi găsiţi.
(7)Elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ sunt învoiţi pe bază de legitimaţie de învoire, care se păstrează la comandantul de subunitate şi se înmânează înainte de plecarea în învoire.
(8)În cursul săptămânii, în timpul programului, învoirile se acordă doar pentru cazuri deosebite, cu aprobarea comandantului unităţii militare.
Art. 121
(1)Dacă pe timpul concediului/permisiei se ivesc situaţii neprevăzute ce nu pot fi soluţionate pe durata acestuia/acesteia, militarul îi raportează telefonic sau prin fax comandantului care i-a aprobat concediul/permisia. Comandantul unităţii militare poate prelungi concediul/permisia sau poate acorda o nouă permisie, după caz, pentru rezolvarea problemei apărute. La înapoiere, militarul prezintă documentele prin care justifică prelungirea permisiei.
(2)În cazul unor întârzieri din concedii sau permisii cauzate de producerea unor dezastre ori de întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport, militarul raportează telefonic sau prin fax situaţia creată şi solicită organelor locale ori celor de transport să facă menţiunile respective pe ordinul de serviciu.
(3)La declararea mobilizării sau a stării de război, militarii aflaţi în învoire, permisie ori concediu, cu excepţia concediilor medicale, întrerup din proprie iniţiativă învoirea, permisia sau concediul şi se prezintă imediat la unităţile lor.
Art. 122
(1)Învoirea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti se face de către comandantul unităţii militare.
(2)Permisiile pentru toate categoriile de militari, în cazurile prevăzute la anexa nr. 6, se acordă numai de către comandantul unităţii militare din care aceştia fac parte. Pentru comandanţii de unităţi, permisiile se aprobă de către comandantul eşalonului superior.
(3)Pentru obţinerea unei învoiri sau permisii, militarii se adresează pe cale ierarhică comandanţilor care au dreptul de a o aproba.
(4)Concediile de odihnă pentru cadrele militare, soldaţii şi gradaţii profesionişti şi personalul civil din armată se acordă potrivit planificării aprobate de comandantul unităţii militare.
(5)Cheltuielile de transport pentru ofiţerii, maiştrii militari, subofiţerii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti care beneficiază de învoiri sau permisii se suportă de către aceştia.
(6)Pe timpul învoirilor, permisiilor şi concediilor, militarii pot fi cazaţi, împreună cu familiile, în căminele de garnizoană, respectându-se instrucţiunile în vigoare.
(7)În afara orelor de program militarii şi personalul civil din armată părăsesc garnizoana cu înştiinţarea comandantului nemijlocit şi a ofiţerului de serviciu pe unitate, care va consemna într-un registru special locul, perioada, mijlocul de transport, înlocuitorul la comandă, fără ca părăsirea garnizoanei să fie considerată învoire/permisie.
(8)În zilele nelucrătoare, militarii şi personalul civil din armată părăsesc garnizoana, fără ca aceasta să fie considerată învoire/permisie, cu înştiinţarea comandantului/şefului nemijlocit, care se consemnează în registrul special destinat în acest scop. În unităţile dislocabile numărul celor care părăsesc garnizoana nu trebuie să depăşească o treime din efectiv.
Art. 123
(1)Planificarea concediilor de odihnă ale cadrelor militare, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, pentru anul următor, se întocmeşte până la 15 noiembrie a anului în curs şi se aprobă conform reglementărilor în vigoare.
(2)Concediile se stabilesc eşalonat, în tot cursul anului, cu respectarea prevederilor actelor normative, ţinându-se seama de interesele serviciului şi de nevoile personale ale cadrelor, fără ca numărul celor aflaţi în acelaşi timp în concediu să depăşească o treime din efectiv.
(3)La cererea celor în cauză, concediul de odihnă poate fi fracţionat în cel mult 3 părţi. Una dintre acestea va avea o durată de cel puţin două treimi din numărul total al zilelor de concediu de odihnă şi se va efectua în lunile iulie-august. În această perioadă nu se vor planifica activităţi care să necesite prezenţa personalului din majoritatea structurilor armatei sau a mai mult de o treime din cadrul unei structuri şi se poate depăşi efectivul de o treime specificat la alin. (2).
(4)Dacă se solicită plecarea în concediu pentru a urma un tratament medical în staţiune, fracţiunea de concediu va fi stabilită de medic.
(5)În instituţiile militare de învăţământ, concediile de odihnă ale cadrelor didactice se programează în funcţie de programul de învăţământ.
(6)Cadrele militare şi soldaţii şi gradaţii profesionişti au dreptul la documente militare de transport dus-întors gratuite sau la contravaloarea acestora şi la primirea soldei cu anticipaţie pentru efectuarea concediului de odihnă, potrivit reglementărilor în vigoare.
Art. 124
(1)Concediile de odihnă se efectuează la data planificată. Modificarea perioadei concediului de odihnă, atunci când este cazul, se face de către comandantul care a aprobat planificarea şi numai în cadrul aceluiaşi an calendaristic. Concediul planificat la sfârşitul lunii decembrie se poate continua în cursul lunii ianuarie a anului următor.
(2)Dacă, din motive temeinice, concediul de odihnă nu a putut fi efectuat în cursul anului calendaristic pentru care se cuvine, acesta va fi acordat în anul următor, cu toate drepturile aferente, iar în situaţii deosebite, poate fi compensat în bani, cu aprobarea comandantului eşalonului imediat superior.
(3)Cadrelor militare, gradaţilor şi soldaţilor profesionişti al căror concediu de odihnă a fost întrerupt prin ordinul comandantului unităţii militare li se rambursează cheltuielile de transport sau se eliberează noi documente de transport pentru continuarea concediului, în condiţiile stabilite prin reglementările legale.
(4)Concediul de odihnă suplimentar, de studii, de maternitate, precum şi pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă conform dispoziţiilor specifice.
Art. 125
Soldaţii şi gradaţii profesionişti pot beneficia de învoiri după două săptămâni de la data începerii instrucţiei individuale de bază, numai după ce au fost instruiţi privind respectarea secretului de stat şi de serviciu şi au semnat un angajament în acest sens.