(1)Jurământul militar se depune de către fiecare militar la intrarea sa în rândurile forţelor armate, după ce şi-a însuşit principalele îndatoriri ce îi revin, semnificaţiile Jurământului militar, ale Drapelului de luptă şi cerinţele disciplinei militare.
(2)După rostirea Jurământului militar elevilor instituţiilor de învăţământ militar, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi cadrelor militare li se înmânează insigna- simbol a jurământului militar, însoţită de certificatul acesteia semnat de comandantul unităţii militare.
(1)Depunerea Jurământului militar are loc, în principiu, într-o zi de repaus, după 8 săptămâni de la începerea perioadei/anului de instrucţie/învăţământ, la data stabilită prin ordinul ministrului apărării, şi se înscrie în ordinul de zi pe unitate.
(2)Cu această ocazie se pot prezenta participanţilor exerciţii demonstrative, precum şi condiţiile de hrănire şi cazare ale militarilor.