Art. 79. - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1

M.Of. 815

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
Art. 79
(1)Raportul companiei/similare se execută zilnic, la terminarea programului de instrucţie din prima parte a zilei, cu întregul efectiv al subunităţii. Plutoanele independente, care sunt în subzistenţa unor companii, execută raportul împreună cu acestea.
(2)Pe timpul exerciţiilor tactice sau al altor activităţi cu o durată mai mare de 12 ore, raportul companiei/similare nu se execută.
(3)La raportul companiei/similare nu participă militarii din serviciul de permanenţă, serviciul de luptă, cei internaţi în infirmeria unităţii şi cei scutiţi medical care nu se pot deplasa sau echipa regulamentar.