Art. 206. - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1
M.Of. 815
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
Art. 206
Comandantul coloanei de autovehicule are următoarele atribuţii:
a)organizează coloana astfel încât aceasta să cuprindă autovehiculele cu posibilităţi de deplasare egale şi cu încărcături utile uniforme, în funcţie de misiunea încredinţată;
b)execută instructajul cu şefii şi cu conducătorii de autovehicule, cărora le precizează misiunea, itinerarul de deplasare, măsurile de securitate şi sănătate în muncă pe timpul transportului, ordinea de încolonare şi dispunerea în raionul de concentrare sau staţionare;
c)organizează controlul tehnic al autovehiculelor şi ia măsuri de remediere a defecţiunilor constatate;
d)organizează sau execută, în prealabil, recunoaşteri pe itinerarele insuficient cunoscute ori pe sectoarele de drum greu accesibile.