Art. 181. - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1

M.Of. 815

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
Art. 181
(1)Tabăra de instrucţie se împarte prin linii transversale, perpendiculare pe frontul ei.
(2)Liniile transversale se trasează între subunităţi. Porţiunea din tabăra de instrucţie cuprinsă între liniile transversale, de la linia din faţă până la drumul din spate, poartă denumirea subunităţii care este dispusă în prima fâşie.
(3)În prima fâşie, între linia din faţă şi cea din mijloc, se dispun subunităţile, în corturi sau în barăci, în ordinea lor numerică.
(4)În fâşia a doua, între linia din mijloc şi cea din spate, se dispun statul major al unităţii, centrul de comunicaţii, punctul medical, bucătăriile şi sălile de mese.
(5)Drapelul de luptă se păstrează într-un cort special destinat, dispus lângă cel al comandantului unităţii militare.
(6)În fâşia a treia, între linia din spate şi drumul din spate, se dispun depozitele, atelierele şi alte construcţii de gospodărie.
(7)Materialul de artilerie, tancurile, automobilele şi tractoarele se dispun în parcuri, amenajate între linia din spate şi drumul din spate, la flancurile frontului taberei de instrucţie. Sectoarele de teren pentru amenajarea parcurilor se stabilesc de către comandantul marii unităţi/unităţii sau de către comandantul taberei de instrucţie.
(8)Parcurile din tabăra de instrucţie cuprind aceleaşi sectoare ca şi cele ale parcurilor permanente.
(9)Depozitele de muniţie şi explozivi se dispun în afara limitelor taberei de instrucţie, la distanţele prevăzute de reglementările în vigoare.