Art. 116. - Regulamentul 1/2008 DE ORDINE INTERIOARĂ ÎN UNITATE - R.G.-1

M.Of. 815

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2008
Art. 116
(1)Scutirea cadrelor militare de la programul de instrucţie/de serviciu/de lucru, pentru caz de boală, se propune de medicul unităţii, de sanitarul-şef la unităţile neîncadrate cu medic, sau de către medicul de familie dacă acesta este altul decât medicul de unitate. Scutirile medicale acordate de unităţile sanitare sunt luate în evidenţă de către serviciul medical al unităţii, consemnându-se în ordinul de zi pe unitate.
(2)Scutirea medicală care se acordă elevilor şi studenţilor poate fi totală sau parţială, consemnându-se în carnetul de serviciu.
(3)Scutirea medicală totală se efectuează prin internare în infirmeria unităţii, sub supraveghere medicală. Scutirea medicală parţială presupune limitarea temporară a participării la unele activităţi care pot produce agravarea bolii, conform recomandării medicale.
(4)Cadrele militare în activitate pot beneficia de scutiri medicale pentru unele activităţi din programul unităţii, la recomandarea medicului de unitate sau a comisiei de expertiză medico-militară, după caz, cu aprobarea comandantului unităţii militare.