Nou Art. 74. - Regulament din 2026 privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de epidemii şi a riscurilor asociate acestora
M.Of. 73
În vigoare
Versiune de la: 30 Ianuarie 2026
Art. 74
(1)Informarea şi educarea preventivă ale populaţiei privind comportarea în cazul producerii unor situaţii de urgenţă determinate de epidemii se fac în sistem unitar, responsabilitatea iniţierii şi organizării acestora revenind Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, prin desemnarea unei persoane care va asigura comunicarea.
(2)În timpul epidemiei, cetăţenii sunt informaţi regulat asupra situaţiei epidemiologice existente, precum şi asupra măsurilor organizatorice ce trebuie luate de fiecare în parte şi de către instituţiile de stat abilitate pentru prevenirea, diminuarea şi, eventual, pentru eliminarea efectelor acestor îmbolnăviri asupra sănătăţii populaţiei.
(3)Pentru reducerea manifestărilor şi efectelor produse de traumele psihologice ce pot apărea în cursul şi după derularea unor epidemii se stabilesc măsuri pentru prevenirea şi reducerea efectelor panicii, prin mediatizarea intensă a informaţiilor de specialitate şi a măsurilor organizatorice ce trebuie întreprinse de către fiecare persoană.