Art. 8. - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale

M.Of. 12

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
Art. 8
(1)Directorul general al ONRC numeşte prin decizie membrii şi secretarul comisiei de examen, respectiv ai comisiei de soluţionare a contestaţiilor, până cel mai târziu la data publicării anunţului de examen.
(2)Persoanele nominalizate în comisia de examen şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor, cu excepţia secretarului, sunt, de regulă, salariaţi cu raport de muncă cu funcţii de conducere sau funcţii de execuţie pentru care este prevăzut cel puţin acelaşi nivel de studii, grad profesional sau aceeaşi treaptă profesională, după caz.
(3)În situaţia în care nu există salariaţi cu acelaşi grad profesional sau aceeaşi treaptă profesională, în comisia de examen şi în comisia de soluţionare a contestaţiilor pot fi nominalizate şi persoane care îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de serviciu, având cel puţin acelaşi nivel de studii cu cel al postului scos la examen.
(4)Atât comisia de examen, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor cuprind în componenţă un secretar şi 3-5 membri, dintre care un membru are calitatea de preşedinte.
(5)Secretariatul comisiei de examen şi cel al comisiei de soluţionare a contestaţiilor sunt asigurate de aceeaşi persoană din cadrul compartimentului resurse umane al ONRC.
(6)Secretarul comisiei de examen şi al comisiei de soluţionare a contestaţiilor este numit prin actul prevăzut la alin. (1), însă nu are calitatea de membru.