Art. 7. - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale

M.Of. 12

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
Art. 7
(1)Cererile pentru înscrierea la examen se adresează directorului general al ONRC şi se depun, împreună cu documentele justificative, la compartimentul resurse umane din cadrul ONRC/compartimentul economic al ORCT unde salariatul îşi desfăşoară activitatea, după caz.
(2)În vederea participării la examenul de promovare, candidaţii depun documentele ce atestă îndeplinirea condiţiilor, în termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării anunţului.
(3)După verificarea documentelor depuse, candidaţii primesc la înscriere codul unic de identificare, după caz, personal, la depunerea documentelor, sau la o adresă de e-mail comunicată de către aceştia, în cazul în care depunerea s-a realizat prin poştă sau prin poşta electronică.