Art. 29. - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale

M.Of. 12

În vigoare
Versiune de la: 12 Ianuarie 2026
Art. 29
(1)În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul verificării documentelor de înscriere, comisia de soluţionare a contestaţiilor verifică îndeplinirea de către candidatul contestatar a condiţiilor pentru participarea la examen, în termen de 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
(2)În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise, comisia de soluţionare a contestaţiilor analizează lucrarea doar pentru candidatul contestatar, în termen de 1 zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
(3)În situaţia în care între membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor există diferenţe de opinie care nu au putut fi soluţionate de comun acord, dosarul va fi declarat "admis" ori "respins", în funcţie de opinia majoritară, consemnată conform borderoului individual al acestora. Membrul comisiei de soluţionare a contestaţiilor care nu este de acord cu opinia majoritară formulează opinie separată, motivată, şi o consemnează în borderoul individual.
(4)Rezultatele finale se afişează la sediul ONRC şi pe pagina de intranet a acestuia, în termen de 1 zi lucrătoare de la data afişării rezultatelor soluţionării contestaţiilor, prin specificarea menţiunii "admis" sau "respins".
(5)Afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la proba scrisă, precum şi afişarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor şi a rezultatelor finale ale examenului se realizează folosindu-se codul numeric pentru identificare atribuit fiecărui candidat.