Art. 9. - Comisia de verificare a dosarelor are următoarele atribuţii: - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României

M.Of. 794

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025
Art. 9
(1)Comisia de verificare a dosarelor are următoarele atribuţii:
a)selectează dosarele de concurs ale candidaţilor;
b)verifică conformitatea documentelor depuse în format fizic cu cele depuse electronic, pentru certificarea îndeplinirii condiţiilor enumerate la art. 3 alin. (1);
c)întocmeşte lista candidaţilor declaraţi "admis", respectiv "respins" după proba selecţiei dosarelor de înscriere, respectiv după proba verificării dosarelor, în vederea publicării;
d)redactează şi semnează, după caz, documentaţia specifică concursului care intră în atribuţiile acesteia.
(2)Comisia de evaluare are următoarele atribuţii:
a)stabileşte subiectele pentru proba testului-grilă şi pentru proba scrisă;
b)elaborează baremul de corectare/notare pentru proba testului-grilă şi pentru proba scrisă;
c)stabileşte planul de interviu şi realizează interviul;
d)notează pentru fiecare candidat proba testului-grilă, proba scrisă şi interviul;
e)întocmeşte lista candidaţilor declaraţi "admis", respectiv "respins" pentru proba testului-grilă, proba scrisă şi interviu, în vederea publicării;
f)întocmeşte lista candidaţilor declaraţi "admis", respectiv "respins" pentru proba testării medicale şi psihologice, respectiv a obţinerii avizelor necesare, în vederea publicării;
g)întocmeşte lista finală a candidaţilor declaraţi "admis" şi o supune aprobării ministrului afacerilor externe;
h)redactează şi semnează, după caz, documentaţia specifică concursului care intră în atribuţiile acesteia;
i)alte atribuţii în legătură cu derularea concursului stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(3)În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, comisia de evaluare este sprijinită de experţi cooptaţi pentru evaluarea cunoştinţelor lingvistice ale candidaţilor, conform limbilor străine declarate la înscriere, altele decât limba engleză şi limba franceză, a căror pregătire de specialitate este atestată, potrivit legii, în domeniul în care se testează competenţele lingvistice specifice. Prevederile art. 8 alin. (4)-(6) sunt aplicabile şi în cazul experţilor cooptaţi pentru evaluarea cunoştinţelor lingvistice.
(4)Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii:
a)analizează contestaţiile depuse de candidaţi în conformitate cu art. 13 alin. (3) şi (4), art. 18 alin. (3) şi (4), art. 20 alin. (1) şi (2), art. 22 alin. (3) şi (4), art. 24 alin. (1) şi (3), art. 25 alin. (13) şi (14) şi art. 28 alin. (1) şi (2), admiţându-le sau respingându-le motivat;
b)redactează şi semnează, după caz, documentaţia specifică concursului care intră în atribuţiile acesteia;
c)transmite comisiei de verificare a dosarelor, respectiv comisiei de evaluare rezultatele soluţionării contestaţiilor, în vederea întocmirii listelor revizuite ale candidaţilor declaraţi "admis", respectiv "respins", după fiecare probă de concurs;
d)alte atribuţii în legătură cu derularea concursului stabilite prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(5)Principalele atribuţii ale secretariatului comisiilor de concurs sunt:
a)redactează şi semnează, alături de membrii comisiilor, după caz, documentaţia specifică concursului, care intră în atribuţiile comisiilor, în principal procesele-verbale pentru fiecare probă de concurs;
b)asigură publicarea listelor candidaţilor declaraţi "admis", respectiv "respins" după fiecare probă de concurs, respectiv a rezultatelor soluţionării contestaţiilor depuse;
c)notifică membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor privind depunerea de către candidaţi a unor contestaţii;
d)îndeplinesc orice alte sarcini de suport necesare desfăşurării procedurii de concurs, stabilite de comisiile de concurs.
(6)În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, secretariatul de concurs este sprijinit de responsabili şi supraveghetori de sală pentru probele desfăşurate prin prezenţa fizică a candidaţilor, prevăzute la art. 17 alin. (8)-(12) şi art. 21 alin. (7). Prevederile art. 8 alin. (4)-(6) sunt aplicabile şi în cazul responsabililor şi supraveghetorilor de sală.
(7)La finalizarea concursului, comisia de evaluare elaborează un raport final, care conţine informaţii privind modul de desfăşurare a concursului şi rezultatele obţinute de candidaţi, semnat de membrii comisiilor de concurs şi de secretarul acesteia, la care se anexează propunerile de subiecte formulate de membrii comisiei, variantele de subiecte extrase, însoţite de baremele de corectare, borderourile/fişele individuale de notare/evaluare întocmite de membrii comisiilor.
(8)În îndeplinirea atribuţiilor lor, membrii comisiilor de concurs, precum şi persoanele care asigură secretariatul acestor comisii au obligaţia de a respecta confidenţialitatea datelor cu caracter personal, potrivit legii.
(9)Comisiile de concurs iau deciziile prin consens sau, în caz de diferenţe de opinie care nu au putut fi soluţionate de comun acord, potrivit opiniei majoritare, cu excepţia situaţiilor când prin prezentul regulament se dispune altfel.