Art. 21. - Regulament din 2025 privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic şi consular al României

M.Of. 794

În vigoare
Versiune de la: 26 August 2025
Art. 21
(1)Proba scrisă se desfăşoară în maximum 10 zile lucrătoare de la publicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor la testul-grilă. Informaţiile cu privire la programarea candidaţilor, data şi locul desfăşurării probei scrise se publică în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (4), cu cel puţin 5 zile înainte de data susţinerii acesteia.
(2)Proba scrisă este susţinută atât în limba română, cât şi în cele două limbi străine declarate la înscriere. Limba în care trebuie tratat fiecare subiect este anunţată candidaţilor în momentul comunicării subiectelor.
(3)Proba scrisă evaluează cunoştinţele teoretice şi competenţele din domeniul de activitate al MAE, cunoştinţele şi abilităţile în utilizarea celor două limbi străine declarate la înscriere, precum şi cunoştinţele şi abilităţile specifice profilului posturilor pentru care s-a optat.
(4)Subiectele probei scrise se elaborează pe baza bibliografiei de concurs, cea generală şi cea specifică profilului.
(5)Pe baza propunerilor fiecărui membru al comisiei de evaluare, în ziua desfăşurării probei scrise, comisia va elabora cel puţin trei variante de subiecte. Dispoziţiile art. 14 alin. (5), (6), (8) şi (9) se aplică corespunzător.
(6)Timpul destinat elaborării lucrării scrise este de maximum 3 ore din momentul comunicării subiectelor şi se anunţă la începutul probei scrise.
(7)Desfăşurarea probei scrise are loc în conformitate cu procedura prevăzută la art. 17.