Art. 8. - Regulament din 2025 de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Medicină Sportivă

M.Of. 421

În vigoare
Versiune de la: 8 Mai 2025
Art. 8
Institutul asigură, în principal, următoarele servicii medicale:
a)realizarea, periodică şi ori de câte ori este nevoie, a controlului medical complex şi acordarea de asistenţă medicală sportivilor componenţi ai loturilor naţionale şi olimpice;
b)realizarea, periodică şi ori de câte ori este nevoie, a controlului medical complex al sportivilor legitimaţi, pentru participarea la antrenamente şi competiţii sportive;
c)eliberarea, în urma realizării controlului medical, a avizului medico-sportiv necesar participării la antrenamente şi competiţii sportive;
d)expertizarea cazurilor-problemă pentru a asigura menţinerea stării de sănătate a sportivilor şi creşterea capacităţii de performanţă sportivă;
e)derularea şi monitorizarea acţiunii de educaţie sanitară în rândul sportivilor pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii atât în timpul practicării sportului de performanţă, cât şi după retragerea din activitatea sportivă de performanţă;
f)desfăşurarea de activităţi de educaţie medicală continuă pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal, conform prevederilor legale în vigoare.