Art. 10. - Regulament din 2025 de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025

M.Of. 164

În vigoare
Versiune de la: 24 Februarie 2025
Art. 10
(1)În exercitarea atribuţiilor subsumate calităţii de membru al unui birou electoral, reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice sau ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale nu pot primi şi nu pot exercita alte însărcinări în afara celor legale şi nu pot avea conduite şi nu pot desfăşura activităţi care sunt contrare atribuţiilor şi obligaţiilor pe care le exercită în această calitate.
(2)Reprezentanţii propuşi în birourile electorale de partide politice, alianţe politice sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale nu sunt obligaţi să deţină calitatea de membri ai acestora.
(3)Reprezentanţii partidelor politice, ai alianţelor politice sau ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale în birourile electorale pot fi înlocuiţi, la cererea semnată olograf sau cu semnătură electronică a celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar şi în ziua votării, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 16-23 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Calitatea de membru al unui birou electoral încetează de drept în condiţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau săvârşirea de către membrii birourilor electorale a unei contravenţii prevăzute la art. 55 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atrage înlocuirea acestora cu alte persoane, la solicitarea preşedintelui biroului electoral ierarhic superior sau a preşedintelui Biroului Electoral Central, după caz. Partidul politic, alianţa politică sau organizaţia cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale al cărei reprezentant într-un birou electoral a săvârşit una dintre faptele prevăzute la art. 55 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia de a nominaliza înlocuitorul reprezentantului său în cel mult 24 de ore de la comunicarea copiei procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Până la momentul aprobării înlocuirii reprezentatului sancţionat contravenţional, acesta nu mai poate desfăşura atribuţiile şi obligaţiile conferite de lege membrilor birourilor electorale.