Capitolul ix - Circuitul deşeurilor - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''

M.Of. 880

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2024
CAPITOLUL IX:Circuitul deşeurilor
Art. 229
(1)Circuitul deşeurilor include din punct de vedere sanitar măsurile ce se iau pentru evitarea contaminării mediului extern prin asigurarea unei colectări şi evacuări corespunzătoare a acestora, conform Codului de procedură aprobat.
(2)Serviciul de transport al deşeurilor menajere şi periculoase este asigurat în baza unui contract de furnizare de servicii încheiat conform legislaţiei sanitare în vigoare cu o firmă specializată în transport deşeuri menajere şi medicale către un procesor autorizat în activitatea de distrugere, sterilizare şi neutralizare a deşeurilor periculoase.
Art. 230
(1)Principiul de bază aplicabil circuitului deşeurilor este colectarea prin separare la locul generării, pe categoriile stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
(2)Deşeurile nepericuloase se colectează, de regulă, în recipiente cu capac, prevăzute în interior cu saci de polietilenă de culoare neagră, şi se transportă la containerele societăţii de salubritate urbană. Se asigură recipiente de colectare în fiecare spaţiu de lucru, care periodic se spală cu apă caldă şi detergenţi. În cazul contactului cu sângele sau alte lichide biologice, deşeurile se consideră contaminate şi se procedează ca la deşeurile periculoase.
(3)Deşeurile periculoase se colectează astfel:
a)Deşeurile anatomo-patologice (18.01.02) se colectează în cutii cu pereţi rigizi din carton, prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă care trebuie să prezinte siguranţă la închidere sau în cutii confecţionate din material plastic rigid cu capac ce prezintă etanşeitate la închidere, având marcaj galben, special destinate acestei categorii de deşeuri. Recipientele vor fi inscripţionate şi marcate cu pictogramă "PERICOL BIOLOGIC" şi vor avea etichetate următoarele informaţii: tipul şi codul deşeului colectat, capacitatea recipientului, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lui, data umplerii definitive.
b)Deşeurile infecţioase (18.01.03*) se colectează în cutii cu pereţi rigizi din carton prevăzute în interior cu saci galbeni din polietilenă cu grosimea de 50-70 microni, marcaţi cu pictogramă "PERICOL BIOLOGIC", cu respectarea gradului de umplere şi a datelor de provenienţă.
c)Deşeurile infecţioase de laborator se colectează în cutii din carton rigid prevăzute în interior cu sac galben de polietilenă, marcate cu galben, etichetate cu următoarele informaţii: tipul deşeului colectat, pictogramă "PERICOL BIOLOGIC", capacitatea recipientului, unitatea sanitară şi secţia care au folosit recipientul, persoana responsabilă cu manipularea lui, data umplerii definitive, şi se predau la depozitul temporar de deşeuri.
d)Deşeurile înţepătoare, tăietoare necontaminate (18.01.01) se colectează în cutii speciale, din materiale plastice, rezistente la acţiuni mecanice, care permit doar introducerea acestui tip de deşeu, şi se etichetează cu datele de provenienţă.
e)Deşeurile înţepătoare, tăietoare infecţioase (18.01.03*) se colectează în cutii speciale, din materiale plastice de culoare galbenă, rezistente la acţiuni mecanice, care permit doar introducerea acestui tip de deşeu, etichetate cu datele de provenienţă. Totalitatea cutiilor sau sacilor conţinând deşeuri periculoase va fi preluată de personalul cu atribuţii (îngrijitor de curăţenie, brancardier, infirmieră) şi transportată în pubelă mobilă, inscripţionată cu pictogramă "PERICOL BIOLOGIC", la depozitul temporar de deşeuri periculoase. Preluarea şi transportul deşeurilor de la nivelul secţiei la depozit se vor face zilnic, maximum 36 de ore (pentru zilele de sâmbătă şi duminică), în intervalul orar şi pe traseul aprobate. Înregistrarea cantităţilor de deşeuri va fi consemnată în fişa de evidenţă a gestiunii deşeurilor, pe formularele aprobate (70.78), la nivelul depozitului şi secţiilor, cu semnătura de primire a personalului de la depozitul temporar de deşeuri.
f)Deşeurile periculoase chimice (18.01.06*) se colectează şi se ambalează în recipiente cu o capacitate care să nu depăşească 5 litri pentru lichide şi 5 kg pentru substanţe solide. Aceste recipiente pot fi introduse într-un ambalaj exterior care, după umplere, nu trebuie să depăşească greutatea de 30 de kg. Recipientele trebuie să fie confecţionate în aşa fel încât să împiedice orice pierdere de conţinut, să fie marcate adecvat pericolului ("INFLAMABIL", "COROZIV", "TOXIC" etc.). Dacă se află în ambalajul lor original (sticlă, folie etc.) pot fi împachetate în ambalaje care nu corespund standardelor. Se predau în aceleaşi condiţii ca deşeurile infecţioase la depozitul temporar de deşeuri.
g)Deşeuri citotoxice şi citostatice (18.01.08*) rezultate în urma administrării tratamentelor cu citotoxice şi citostatice, reprezentate de corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle nesparte şi sisteme de perfuzie, recipiente de medicamente, materiale moi contaminate, echipament individual de protecţie contaminat etc., trebuie colectate separat, ambalate în containere de unică folosinţă sigure, cu capac, care se elimină separat. Fiecare recipient va fi notat cu numele secţiei şi/sau sectorului, data colectării, codul tipului de deşeu, numele în clar, lizibil, al persoanei care a predat recipientul şi al persoanei care a primit recipientul la depozitul temporar de deşeuri.
h)Deşeuri farmaceutice depreciate sau expirate (18.01.09) se colectează în cutii cu pereţi rigizi, prevăzuţi în interior cu saci de culoare galbenă, cu grosime 50-70 microni, şi se predau la depozitele temporare de deşeuri după procedeele mai sus menţionate.
(4)Se asigură echipament de protecţie, inclusiv mănuşi, în toate etapele codului de procedură. În conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, secţia are obligaţia să ţină evidenţa gestiunii deşeurilor pe fiecare lună, conform formularului, gestiune ce va cuprinde cantitatea de deşeuri produsă şi transportată la depozitul central. Lunar secţia va preda formularele cu cantităţile de deşeuri pentru completarea bazei de date statistice naţionale până la data de 5 a fiecărei luni la coordonatorul activităţii de protecţie a sănătăţii în relaţie cu mediul.
(5)Curăţenia curentă şi dezinfecţia traseelor pe care se face transportul deşeurilor menajere şi periculoase, de la locul de producere la locul de depozitare, se fac de către personalul autorizat, pe baza unui program zilnic, stabilit de către factorii decizionali, care să permită curăţenia şi dezinfecţia în timp util a tuturor traseelor de transport intersectabile cu alte circuite funcţionale ale Spitalului.