Capitolul vi - Servicii tehnico-medicale de tratament - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''

M.Of. 880

În vigoare
Versiune de la: 2 Septembrie 2024
CAPITOLUL VI:Servicii tehnico-medicale de tratament
SECŢIUNEA 1:Blocul operator
Art. 108
(1)Blocul operator efectuează servicii tehnico-medicale de tratament.
(2)Blocul operator este o structură de sine stătătoare, fiind nominalizată în structura Spitalului, şi este organizat conform prevederilor legale în vigoare.
(3)Blocul operator grupează două săli de operaţii necesare specialităţilor chirurgicale din structura Spitalului şi este amplasat la nivelul III al clădirii, în proximitatea compartimentului ATI şi al secţiei chirurgicale.
(4)Blocul operator din structura Spitalului este condus de medicul coordonator - medic de specialitate chirurgie, numit prin decizie internă a managerului unităţii, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.443/2005 privind desemnarea unui coordonator pentru blocul operator.
(5)Pentru toate intervenţiile chirurgicale efectuate în blocul operator se vor înscrie în registrul de intervenţii chirurgicale atât ora de începere a intervenţiei, cât şi ora de finalizare a intervenţiei.
(6)Programul de funcţionare a blocului operator este aprobat de managerul Spitalului după consultări şi propuneri din partea medicului şef de secţie chirurgie şi a directorului medical.
Art. 109
Atribuţiile blocului operator sunt:
a)respectă toate circuitele funcţionale din blocul operator şi din Spital;
b)asigură condiţiile necesare efectuării intervenţiilor chirurgicale de urgenţă şi programate.
Art. 110
(1)Medicul coordonator de bloc operator are următoarele atribuţii:
a)asigură utilizarea sălilor de operaţii care compun blocul operator în program continuu, 24 de ore din 24;
b)răspunde de accesul personalului, care trebuie să poarte echipament adecvat fiecărei zone definite pentru blocul operator, respectiv zona neutră, zona curată şi zona aseptică;
c)asigură programarea intervenţiilor chirurgicale, astfel încât sălile de operaţie să fie utilizate cu randament maxim în timpul legal de muncă (conform graficului de personal aprobat la blocul operator);
d)întocmeşte programarea sălilor de operaţie în funcţie de programul operator;
e)organizează circuitele funcţionale ale blocului operator şi ia măsuri de respectare a acestora (circuitul pacienţilor, al personalului etc.);
f)creează zonele necesare activităţii blocului operator, conform normelor sanitare în vigoare.
(2)Asistentul care coordonează activitatea din blocul operator are următoarele atribuţii:
1.a) anunţă imediat medicul coordonator al blocului operator şi directorul medical asupra deficienţelor în condiţiile de igienă (alimentarea cu apă, instalaţii sanitare, încălzire etc.);
2.b) aplică măsurile privind sterilizarea, dezinfecţia, curăţenia, precum şi alte măsuri de prevenire a infecţiilor ce cad în competenţa sa sau a personalului din subordine;
3.c) supraveghează efectuarea corectă a sterilizării în secţie, instruieşte şi controlează personalul din subordine privind pregătirea materialelor ce urmează a fi sterilizate, păstrarea materialelor sterile şi utilizarea lor în limitele termenului de valabilitate;
4.d) supraveghează pregătirea materialelor pentru sterilizare şi semnalează medicului coordonator al blocului operator şi directorului medical defecţiunile pe care le constată la materialele şi obiectele sterilizate (neetanşeitatea casoletelor, lipsa testelor sau teste arătând ineficienţa sterilizării);
5.e) organizează şi supraveghează pregătirea sălilor de operaţie şi anexelor pentru dezinfecţiile periodice (ciclice);
6.f) participă, conform indicaţiilor laboratorului de bacteriologie, la recoltarea probelor de mediu şi testarea eficacităţii dezinfecţiei şi sterilizării;
7.g) instruieşte personalul din subordine privind autodeclararea îmbolnăvirilor şi urmăreşte aplicarea acestor măsuri;
8.h) semnalează medicului coordonator al blocului operator, medicului epidemiolog şi asistentului-şef pe Spital cazurile de boli transmisibile pe care le observă în rândul personalului;
9.i) instruieşte personalul privind colectarea şi păstrarea inventarului moale (câmpuri operatorii, halate etc.), transportul rufăriei, recepţionarea, transportul şi păstrarea rufăriei curate (sterile), conform normelor legale privind serviciile de spălătorie pentru unităţile sanitare;
10.j) controlează şi instruieşte permanent personalul din subordine asupra ţinutei şi comportamentului igienic, precum şi asupra respectării normelor de tehnică aseptică şi propune medicului coordonator al blocului operator şi directorului medical măsuri disciplinare în cazurile de abateri;
11.k) stabileşte atribuţiile de serviciu ale întregului personal din subordine, pe care le poate modifica în conformitate cu legislaţia în vigoare, informând medicul coordonator;
12.l) coordonează, controlează şi răspunde de îndeplinirea promptă şi corectă a atribuţiilor de muncă;
13.m) coordonează, controlează şi răspunde de calitatea activităţii desfăşurate de personalul aflat în subordine, de respectarea de către acesta a normelor de protecţie a muncii, precum şi a normelor etice şi deontologice;
14.n) răspunde de respectarea deciziilor, a prevederilor din fişa postului, precum şi a regulamentului intern de către personalul aflat în subordine;
15.o) respectă şi asigură respectarea deciziilor luate în cadrul serviciului de medicul coordonator al blocului operator sau locţiitorul acestuia de către personalul aflat în subordine;
16.p) are responsabilitatea asigurării şi respectării confidenţialităţii îngrijirilor medicale, secretului profesional şi a unui climat etic faţă de pacient;
17.q) asigură respectarea drepturilor pacienţilor;
18.r) asigură funcţionalitatea aparaturii medicale;
19.s) asigură stocul de medicamente şi de materiale tehnico-sanitare, precum şi aprovizionarea cu acestea;
20.ş) controlează modul în care medicamentele, materialele şi soluţiile sunt preluate de la farmacie, păstrate, distribuite şi administrate, precum şi corectitudinea decontărilor;
21.t) răspunde de aprovizionarea cu instrumente, lenjerie, alte materiale sanitare necesare şi de întreţinerea şi înlocuirea acestora conform normelor stabilite de unitatea sanitară;
22.ţ) realizează inventarierea periodică a dotării blocului operator, conform normelor stabilite, şi deleagă persoana care răspunde de aceasta faţă de administraţia unităţii sanitare;
23.u) participă la întocmirea fişelor de apreciere a personalului aflat în subordine;
24.v) evaluează şi apreciază, ori de câte ori este nevoie, individual şi global, activitatea personalului din compartiment;
25.w) organizează, împreună cu medicul coordonator şi cu consultarea reprezentantului ordinului asistenţilor medicali, testări profesionale periodice şi acordă calificative anuale, pe baza calităţii şi a rezultatelor obţinute la testare;
26.x) participă la selecţionarea asistenţilor medicali şi a personalului auxiliar prin concurs şi interviu;
27.y) propune criterii de salarizare pentru personalul din subordine, potrivit reglementărilor în vigoare;
28.z) supraveghează şi asigură acomodarea şi integrarea personalului nou-încadrat în vederea respectării atribuţiilor din fişa postului şi a prezentului regulament;
29.aa) controlează activitatea de educaţie, analizează şi propune nevoile de perfecţionare pentru categoriile de personal din subordine şi le comunică medicului coordonator şi directorului medical;
30.ab) organizează instruirile practice ale întregului personal din subordine prin respectarea normelor de protecţie a muncii;
31.ac) întocmeşte graficul de lucru, graficul concediilor de odihnă, răspunde de respectarea acestora şi asigură înlocuirea personalului pe durata concediului;
32.ad) aduce la cunoştinţa medicului coordonator şi directorului medical absenţa temporară a personalului, în vederea suplinirii acestuia potrivit reglementărilor în vigoare;
33.ae) coordonează, controlează şi răspunde de aplicarea normelor de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
34.af) coordonează, controlează şi răspunde de aplicarea normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale;
35.ag) colaborează cu medicul de medicina muncii în vederea planificării personalului din subordine la efectuarea controlului medical periodic;
36.ah) participă la predarea-preluarea turei în tot departamentul;
37.ai) respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora;
38.aj) participă la cursurile de perfecţionare, la examenele finale şi instruieşte personalul subordonat, zilnic şi cu ocazia cursurilor special organizate;
39.ak) este informat în permanenţă despre starea de indisponibilitate a personalului din subordine;
40.al) controlează permanent ţinuta corectă, folosirea echipamentului de protecţie şi comportamentul personalului din subordine;
41.am) coordonează, controlează şi răspunde de calitatea activităţii desfăşurate de personalul din subordine;
42.an) informează medicul coordonator al blocului operator şi, după caz, directorul medical despre evenimentele deosebite petrecute în timpul turelor;
43.ao) răspunde de întocmirea şi raportarea la timp a situaţiilor lunare, trimestriale şi anuale, în vederea decontării serviciilor medicale;
44.ap) analizează şi propune nevoile de perfecţionare pentru categoriile de personal din subordine şi le comunică directorului medical;
45.aq) în cazul constatării unor acte de indisciplină la personalul din subordine, decide asupra modului de rezolvare şi/sau sancţionare a personalului vinovat şi informează medicul coordonator al blocului operator, apoi directorul medical şi conducerea unităţii;
46.ar) organizează şi conduce şedinţele (raport) de lucru ale asistenţilor medicali din secţie, participă la raportul de gardă pe spital şi la raportul organizat de directorul medical;
47.as) controlează zilnic condica de prezenţă şi o contrasemnează.
(3)Atribuţiile asistentului medical generalist de la blocul operator sunt:
a)îşi desfăşoară activitatea în mod responsabil, conform reglementărilor profesionale şi cerinţelor postului;
b)respectă regulamentul de ordine interioară al unităţii şi blocului operator;
c)preia pacientul din secţia unde este internat, verifică toaleta personală, ţinuta de spital şi îl duce în blocul operator;
d)acordă prim ajutor în situaţii de urgenţă şi cheamă medicul;
e)participă la asigurarea unui climat optim şi de siguranţă în blocul operator;
f)prezintă medicului chirurg pacientul ce urmează a fi operat şi îl informează asupra stării acestuia;
g)observă simptomele, starea pacientului, măsoară tensiunea arterială (TA), pulsul, diureza, drenajul;
h)pregăteşte bolnavul pentru tehnicile specifice intervenţiilor chirurgicale, organizează transportul bolnavului şi la nevoie supraveghează starea acestuia pe timpul transportului şi îl va însoţi în caz de nevoie;
i)recoltează produse biologice pentru examenele de laborator, conform prescripţiei medicului, şi le transportă la laborator, de unde ridică rezultatele;
j)pregăteşte echipamentul, instrumentarul şi materialul steril necesar intervenţiilor şi asistă medicul pe timpul intervenţiei chirurgicale;
k)efectuează verbal şi în scris preluarea/predarea fiecărui pacient şi a serviciului în cadrul raportului de tură, în care menţionează toate problemele ivite pe perioada serviciului;
l)în caz de deces, inventariază obiectele personale, identifică cadavrul şi organizează transportul acestuia la morgă;
m)utilizează şi păstrează în bune condiţii echipamentele şi instrumentarul din dotare, supraveghează colectarea materialelor şi instrumentarului de unică folosinţă utilizat şi se asigură de depozitarea acestora în vederea distrugerii;
n)poartă echipamentul de protecţie prevăzut de regulamentul de ordine interioară, care va fi schimbat zilnic, pentru păstrarea igienei şi a aspectului estetic personal;
o)respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
p)respectă secretul profesional şi codul de etică al asistentului medical;
q)respectă şi apără drepturile pacientului;
r)se preocupă de actualizarea cunoştinţelor profesionale, prin studiu individual sau alte forme de educaţie continuă şi conform cerinţelor postului;
s)participă la procesul de formare a viitorilor asistenţi medicali;
ş)supraveghează şi coordonează activităţile desfăşurate de personalul din subordine;
t)participă şi/sau iniţiază activităţi de cercetare în domeniul medical şi al îngrijirilor pentru sănătate;
ţ)are responsabilitatea păstrării confidenţialităţii îngrijirilor medicale;
u)respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora;
v)participă sub îndrumarea medicului la pregătirea bolnavului pentru puncţii;
w)răspunde în timp util prin telefon la domiciliu şi imediat în caz de urgenţă;
x)în caz de chemare prin telefon, în interes de serviciu, este obligat să se prezinte la locul de muncă în maximum 15 minute de la primirea apelului;
y)respectă circuitele funcţionale;
z)participă la instruirile periodice efectuate de asistentul medical şef privind normele de igienă şi de protecţie a muncii.
(4)Atribuţiile asistentului medical generalist de la blocul operator-anestezie sunt următoarele:
1.a) îşi desfăşoară activitatea în mod responsabil, conform reglementărilor profesionale şi cerinţelor postului;
2.b) respectă regulamentul de ordine interioară al unităţii sanitare;
3.c) acordă prim ajutor în situaţii de urgenţă şi cheamă medicul;
4.d) prezintă medicului pacientul şi îl informează asupra evoluţiei;
5.e) pregăteşte bolnavul şi ajută medicul la efectuarea tehnicilor speciale de investigaţii şi anestezie;
6.f) recoltează produse biologice pentru examenele de laborator, conform prescripţiei medicului, şi le transportă la laborator, de unde ridică rezultatele;
7.g) administrează personal medicaţia, efectuează tratamentele, imunizările, testările biologice etc., conform prescripţiei medicale;
8.h) asigură monitorizarea specifică a bolnavului conform prescripţiei medicale;
9.i) pregăteşte echipamentul, instrumentarul şi materialul steril necesar intervenţiilor;
10.j) semnalează medicului orice modificări depistate;
11.k) pregăteşte materialele, instrumentarul şi dispozitivele în vederea sterilizării acestora;
12.l) montează (schimbă) trusele de aspiraţie, schimbând mănuşile de protecţie după fiecare manevră (după fiecare pacient);
13.m) dacă pacientul se decuplează, îl reconectează şi notează modificările apărute în urmă decuplării;
14.n) organizează şi desfăşoară programe de educaţie pentru sănătate, activităţi de consiliere, lecţii educative şi demonstraţii practice pentru pacienţi, aparţinători şi diferite categorii profesionale aflate în formare;
15.o) utilizează şi păstrează în bune condiţii echipamentele şi instrumentarul din dotare, supraveghează colectarea materialelor şi instrumentarului de unică folosinţă utilizat şi se asigură de depozitarea acestora în vederea distrugerii;
16.p) pregăteşte instrumentarul pentru intervenţiile chirurgicale, putând participă la acestea în caz de nevoie deosebită;
17.q) participă la efectuarea curăţeniei şi dezinfecţiei sălilor de pansamente;
18.r) asigură asistenţa pacienţilor nedeplasabili;
19.s) poartă echipamentul de protecţie prevăzut de regulamentul de ordine interioară, care va fi schimbat zilnic, pentru păstrarea igienei şi a aspectului estetic personal;
20.ş) respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
21.t) respectă secretul profesional şi codul de etică al asistentului medical;
22.ţ) respectă şi apără drepturile pacientului;
23.u) se preocupă de actualizarea cunoştinţelor profesionale, prin studiu individual sau alte forme de educaţie continuă şi conform cerinţelor postului;
24.v) supraveghează şi coordonează activităţile desfăşurate de personalul din subordine;
25.w) participă şi/sau iniţiază activităţi de cercetare în domeniul medical şi al îngrijirilor pentru sănătate;
26.x) are responsabilitatea păstrării confidenţialităţii îngrijirilor medicale;
27.y) respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora;
28.z) participă sub îndrumarea medicului la pregătirea bolnavului pentru puncţii etc.;
29.aa) participă sub îndrumarea medicului anestezist la pregătirea bolnavului pentru anestezie;
30.ab) supraveghează bolnavul şi administrează după indicaţiile şi sub supravegherea medicului tratamentul intraoperator;
31.ac) urmăreşte evoluţia postoperatorie până la transportarea bolnavului în secţie, la pat, unde acesta este preluat de asistenta din secţie.
(5)Atribuţiile infirmierei din blocul operator sunt:
a)efectuează riguros curăţenia în toate spaţiile aferente. Curăţenia va fi efectuată în timpul turei, ori de câte ori este nevoie;
b)răspunde prompt la solicitările personalului medical în subordinea căruia se află;
c)răspunde de îndeplinirea promptă şi corectă a atribuţiilor de muncă;
d)răspunde de calitatea activităţii desfăşurate, de respectarea normelor de protecţie a muncii, precum şi a normelor etice şi deontologice;
e)respectă regulamentul de funcţionare al blocului operator;
f)îşi desfăşoară activitatea numai sub îndrumarea şi supravegherea asistentului medical;
g)pregăteşte masa de operaţii şi verifică lenjeria bolnavului;
h)efectuează sau ajută la efectuarea toaletei parţiale a bolnavului imobilizat, cu respectarea regulilor de igienă în caz de urgenţă (atunci când pacientul este adus direct în blocul operator);
i)asigură curăţenia, dezinfecţia şi păstrarea recipientelor utilizate, în condiţiile stabilite;
j)ajută la pregătirea bolnavilor pentru manevre specifice (de exemplu, puncţii, intervenţii chirurgicale) şi asigură curăţarea aparaturii imediat după utilizare;
k)ajută la pregătirea bolnavilor în vederea examinării;
l)ajută la transportarea pacienţilor operaţi cu targa;
m)transportă lenjeria murdară în containere speciale la spălătorie şi o aduce curată în containere speciale, cu respectarea circuitelor, conform reglementărilor regulamentului de ordine interioară;
n)execută, la indicaţia asistentului medical, dezinfecţia zilnică a mobilierului din blocul operator;
o)pregăteşte, la indicaţia asistentului medical, blocul operator pentru dezinfecţie, ori de câte ori este necesar;
p)efectuează curăţenia şi dezinfecţia tărgilor şi a celorlalte obiecte care ajută bolnavul la deplasare şi se ocupă de întreţinerea lor;
q)colectează materialele sanitare şi instrumentarul de unică folosinţă utilizate în recipiente speciale şi asigură transportul lor la spaţiile amenajate de depozitare, în vederea neutralizării;
r)ajută asistentul medical şi brancardierul la poziţionarea bolnavului imobilizat;
s)după decesul unui bolnav, sub supravegherea asistentului medical, pregăteşte cadavrul şi ajută la transportul acestuia la locul stabilit de către conducerea instituţiei;
ş)poartă echipamentul prevăzut de regulamentul de ordine interioară, care va fi schimbat zilnic, pentru păstrarea igienei şi a aspectului estetic personal;
t)respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
ţ)participă la instruirile periodice efectuate de asistentul medical privind normele de igienă şi protecţie a muncii;
u)asigură păstrarea şi folosirea în bune condiţii a inventarului pe care îl are în primire;
v)primeşte şi răspunde de păstrarea în bune condiţii a materialelor de curăţenie pe care le are în grijă;
w)efectuează aerisirea periodică a încăperilor din blocul operator;
x)respectă circuitele funcţionale (al deşeurilor, lenjeriei etc.);
y)dacă atribuţiile de serviciu impun deplasarea în afara secţiei, va avea grijă ca măcar una dintre infirmiere să rămână în blocul operator, disponibilă pentru activităţile specifice cu bolnavi.
(6)Infirmiera din blocul operator nu este abilitată să dea relaţii despre starea sănătăţii bolnavului.
(7)Atribuţiile brancardierului din blocul operator sunt:
a)îşi desfăşoară activitatea în blocul operator numai sub îndrumarea şi supravegherea medicului coordonator, asistentului medical şef, medicului sau asistentului medical pe tură;
b)se ocupă de transportul pacienţilor din blocul operator în secţie;
c)efectuează transportul cadavrelor, respectând regulile de etică;
d)ajută personalul autosanitarelor la coborârea urgenţelor şi la transportul bolnavilor în incinta blocului operator;
e)ajută personalul din blocul operator la mobilizarea bolnavilor, precum şi la imobilizarea celor agitaţi;
f)face dezinfecţia materialului rulant: brancardă, cărucior etc.;
g)duce piesele recoltate în timpul intervenţiilor chirurgicale la laborator, respectând normele igienico-sanitare în vigoare;
h)execută orice alte atribuţii primite de la asistentul medical cu care lucrează sau asistentul şef de secţie, în limita competenţelor;
i)respectă circuitele funcţionale (al deşeurilor, lenjeriei etc.);
j)poartă echipamentul prevăzut de regulamentul de ordine interioară, care va fi schimbat zilnic, pentru păstrarea igienei şi a aspectului estetic personal;
k)respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
l)participă la instruirile periodice efectuate de asistentul medical privind normele de igienă şi de protecţie a muncii;
m)asigură păstrarea şi folosirea în bune condiţii a inventarului pe care îl are în primire;
n)primeşte şi răspunde de păstrarea în bune condiţii a materialelor de curăţenie pe care le are în grijă;
o)informează în permanenţă asistenta-şefă despre starea sa de indisponibilitate şi va solicita în scris orice schimbare a graficului de lucru;
p)efectuează curăţenia şi dezinfecţia tărgilor şi a celorlalte obiecte care ajută bolnavul la deplasare şi se ocupă de întreţinerea lor;
q)colectează materialele sanitare şi instrumentarul de unică folosinţă utilizate în recipiente speciale şi asigură transportul lor la spaţiile amenajate de depozitare, în vederea neutralizării;
r)pe perioada de timp necesară îndeplinirii unor atribuţii de serviciu care impun părăsirea locului de muncă va comunica unde pleacă, timpul absenţei şi numele persoanei care îi ţine locul;
s)nu va părăsi locul de muncă decât cu acordul medicului coordonator, asistentei-şefe sau al medicului de gardă. Pe perioada absenţei va desemna înlocuitor. Numele înlocuitorului va fi comunicat persoanei căreia i-a solicitat acordul, asistentei cu care lucrează în tură şi va fi scris în raportul de gardă, dacă părăseşte definitiv serviciul sau pe o perioadă mare de timp;
ş)răspunde prompt la solicitările personalului medical în subordinea căruia se află;
t)îndeplineşte prompt şi corect atribuţiile de muncă;
ţ)răspunde de calitatea activităţii desfăşurate, de respectarea normelor de etică profesională.
(8)Brancardierul nu este abilitat să dea relaţii despre starea sănătăţii bolnavului.
(9)Asistentul medical de la staţia de sterilizare are în principal următoarele atribuţii:
a)verifică modul de pregătire şi împachetare a materialelor trimise pentru sterilizare şi respinge trusele necorespunzătoare;
b)efectuează sterilizarea, respectând normele tehnice de sterilizare şi instrucţiunile de sterilizare ale fiecărui aparat;
c)anunţă imediat personalul tehnic de întreţinere şi pe asistenta-şefă asupra oricărei defecţiuni care survine la aparatele de sterilizare;
d)răspunde de igiena încăperilor în care se face sterilizarea şi de fluxul materialelor înainte şi după sterilizare;
e)banderolează şi etichetează trusele şi pachetele cu materiale sterilizate, ţine evidenţa activităţii de sterilizare pe aparate şi şarje;
f)efectuează teste de control al sterilizării şi ţine evidenţa rezultatelor;
g)respectă prevederile legale aplicabile în unităţile sanitare.
SECŢIUNEA 2:Laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare
Art. 111
(1)Laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare efectuează servicii tehnico-medicale de tratament.
(2)Laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare este organizat şi funcţionează în vederea asigurării de servicii medicale de specialitate medicină fizică şi de reabilitare, pentru bolnavii cu internare continuă sau de zi în secţiile Spitalului, precum şi pentru bolnavii din ambulatoriul de specialitate al Spitalului.
Art. 112
Activitatea laboratorului de medicină fizică şi de reabilitare este coordonată de către medicii din această specialitate, care deservesc cabinetul de recuperare fizică medicală, precum şi compartimentul cu paturi de profil din cadrul secţiei medicină internă.
Art. 113
Atribuţiile principale ale laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare sunt:
a)întocmirea planurilor de recuperare medicală a bolnavilor, invalizilor şi deficienţilor, împreună cu personalul de specialitate, cu cabinetele de specialitate din ambulatoriul de specialitate;
b)efectuarea tratamentelor de recuperare medicală a bolnavilor, invalizilor şi deficienţilor motori, precum şi a altor categorii de persoane care necesită tratamente fizioterapeutice recomandate de personalul de specialitate;
c)transmiterea către medicii care au trimis bolnavi pentru tratament medical recuperator a concluziilor asupra eficienţei tratamentului aplicat.
Art. 114
(1)Medicul din laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare are în principal următoarele atribuţii:
a)efectuează investigaţii şi tratament de specialitate;
b)întocmeşte şi semnează documentele privind investigaţiile sau tratamentele efectuate;
c)urmăreşte perfecţionarea pregătirii personalului din subordine;
d)controlează activitatea personalului subordonat;
e)urmăreşte introducerea în practică a metodelor şi tehnicilor noi;
f)foloseşte corect bunurile aflate în dotare şi ia măsuri pentru conservarea, repararea şi înlocuirea lor;
g)răspunde de asigurarea condiţiilor igenico-sanitare la locul de muncă, de disciplină şi de comportamentul personalului din subordine;
h)respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, iar în cazul părăsirii serviciului, prin desfacere de contract de muncă, transfer, detaşare sau demisie, orice declaraţie publică cu referire la fostul loc de muncă este supusă procedurilor judiciare;
i)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Spitalului, în limitele competenţelor.
(2)Kinetoterapeutul/Fiziokinetoterapeutul din laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare are în principal următoarele atribuţii:
a)elaborează planul terapeutic pe etape pentru tratamentele individuale şi în grupe omogene al bolnavilor şi deficienţilor fizici, pe baza indicaţiilor medicului;
b)aplică tratamentele prin gimnastică medicală;
c)ţine evidenţa şi urmăreşte eficienţa tratamentului;
d)participă la consultaţiile şi reexaminările medicale, informându-l pe medic asupra stării bolnavilor;
e)organizează activitatea în sălile de gimnastică şi urmăreşte utilizarea raţională a aparaturii şi instrumentarului;
f)desfăşoară activitatea de educaţie sanitară pentru prevenirea şi corectarea deficienţelor fizice;
g)verifică aparatura înaintea utilizării, iar orice incident sau accident legat de funcţionarea aparaturii trebuie semnalat în scris administraţiei Spitalului;
h)asigură respectarea şi respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, iar în cazul părăsirii serviciului, prin desfacere de contract de muncă, transfer, detaşare sau demisie, orice declaraţie publică cu referire la fostul loc de muncă este supusă procedurilor judiciare;
i)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Spitalului, în limitele competenţelor.
(3)Asistentul medical de balneofizioterapie şi recuperare medicală are în principal următoarele atribuţii:
a)primeşte pacienţii internaţi, ajută la acomodarea acestora la condiţiile de cazare, informează asupra obligativităţii respectării regulamentului de ordine interioară;
b)supraveghează starea pacienţilor pe perioada aplicării procedurilor fizioterapeutice;
c)supraveghează şi înregistrează în permanenţă datele despre starea pacientului şi informează medicul asupra modificărilor intervenite;
d)informează şi instruieşte pacientul asupra tratamentului pe care îl efectuează, asupra efectelor negative care pot apărea;
e)aplică procedurile de balneofiziokinetoterapie şi masaj cu toţi parametrii agentului fizic, în vederea recuperării medicale, conform prescripţiilor medicului, şi răspunde de respectarea parametrilor tehnici ai fiecărei proceduri;
f)manifestă permanent o atitudine plină de solicitudine faţă de bolnav;
g)respectă întocmai prescripţiile făcute de medic pe fişele de tratament ale bolnavilor;
h)consemnează pe fişele de tratament procedurile efectuate bolnavului;
i)ţine evidenţa tratamentelor şi procedurilor efectuate şi transmite datele către serviciul de statistică;
j)utilizează şi păstrează în bune condiţii echipamentele şi instrumentarul din dotare, supraveghează colectarea materialelor şi instrumentarului de unică folosinţă utilizat şi se asigură de depozitarea acestora în vederea distrugerii;
k)se preocupă de aprovizionarea şi utilizarea soluţiilor medicamentoase necesare la aplicarea procedurilor fizioterapeutice;
l)pregăteşte materialele şi instrumentarul în vederea sterilizării;
m)poartă echipamentul de protecţie prevăzut de regulamentul de ordine interioară, care va fi schimbat zilnic, pentru păstrarea igienei şi a aspectului estetic personal;
n)respectă reglementările în vigoare privind prevenirea, controlul şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
o)respectă secretul profesional şi codul de etică al asistentului medical;
p)respectă şi apară drepturile pacientului/clientului;
q)se preocupă în permanenţă de actualizarea cunoştinţelor profesionale, prin studiu individual sau alte forme de educaţie continuă şi conform cerinţelor postului;
r)participă activ la procesul de formare a viitorilor asistenţi medicali, dacă este cazul;
s)organizează şi desfăşoară programe de educaţie sanitară şi de specialitate cu pacienţii şi aparţinătorii acestora;
ş)supraveghează şi coordonează activităţile desfăşurate de personalul din subordine;
t)asigură respectarea şi respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, iar în cazul părăsirii serviciului, prin desfacere de contract de muncă, transfer, detaşare sau demisie, orice declaraţie publică cu referire la fostul loc de muncă este supusă procedurilor judiciare;
ţ)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Spitalului, în limitele competenţelor;
u)aplică masajul medical şi mişcările pasive indicate de medic la patul bolnavului sau în sălile de tratament, pentru bolnavii din spital şi ambulatoriu.
(4)Infirmierul/Infirmiera din laboratorul de medicină fizică şi de reabilitare are în principal următoarele atribuţii specifice:
a)efectuează zilnic curăţenia încăperilor şi suprafeţelor de lucru din laborator, răspunde de starea de igienă a coridoarelor, birourilor, scărilor, mobilierului, ferestrelor, pereţilor, pardoselilor etc. (ori de câte ori este nevoie);
b)curăţă şi dezinfectează zilnic grupurile sanitare cu materiale şi ustensile folosite numai în aceste locuri;
c)execută operaţii de dezinfecţie curentă, după caz, la indicaţiile şi sub supravegherea asistentului medical din laborator;
d)curăţă zilnic aparatura din dotarea laboratorului;
e)transportă pe circuitul stabilit gunoiul menajer şi reziduurile din secţie la platforma de deşeuri în condiţii corespunzătoare, răspunde de punerea lor corectă în recipiente, curăţă şi dezinfectează vasele în care se păstrează sau se transportă deşeurile menajere şi pe cele rezultate din activităţi medicale;
f)răspunde de păstrarea în bune condiţii a materialelor de curăţenie pe care le are personal în grijă, precum şi a celor ce se folosesc în comun;
g)asigură respectarea şi respectă confidenţialitatea tuturor aspectelor legate de locul de muncă, indiferent de natura acestora, iar în cazul părăsirii serviciului, prin desfacere de contract de muncă, transfer, detaşare sau demisie, orice declaraţie publică cu referire la fostul loc de muncă este supusă procedurilor judiciare;
h)îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite de conducerea Spitalului, în limitele competenţelor.