Art. 25. - Obligaţiile managerului în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice sunt următoarele: - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 2 Septembrie 2024
Art. 25
(1)Obligaţiile managerului în domeniul politicii de personal şi al structurii organizatorice sunt următoarele:
a)stabileşte şi aprobă numărul de personal, pe categorii şi locuri de muncă, în funcţie de normativul de personal în vigoare şi pe baza propunerilor şefilor de secţii şi de servicii;
b)aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeşte şi eliberează din funcţie personalul Spitalului;
c)repartizează personalul din subordine pe locuri de muncă;
d)aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă şi categorii de personal, pentru personalul aflat în subordine;
e)organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor specifice Comitetului director;
f)numeşte şi revocă, în condiţiile legii, membrii Comitetului director;
g)încheie contractele de administrare cu membrii Comitetului director care au ocupat postul prin concurs organizat în condiţiile legii, pe o perioadă de maximum 3 ani, în cuprinsul cărora sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi;
h)prelungeşte, la încetarea mandatului, contractele de administrare încheiate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
i)încetează contractele de administrare încheiate, înainte de termen, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în acestea;
j)stabileşte, de comun acord cu personalul de specialitate medico-sanitar care ocupă funcţii de conducere specifice Comitetului director şi are contractul individual de muncă suspendat, programul de lucru al acestuia în situaţia în care desfăşoară activitate medicală în unitatea sanitară respectivă, în condiţiile legii;
k)numeşte în funcţie şefii de secţie, de laborator şi de serviciu medical care au promovat concursul sau examenul organizat în condiţiile legii şi încheie cu aceştia, în termen de maximum 30 de zile de la dată numirii în funcţie, contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatorii de performanţă asumaţi;
l)răspunde de organizarea structurilor profesionale de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale, în conformitate cu dispoziţiile legale;
m)solicită Consiliului de administraţie constituirea Comisiei de mediere, în condiţiile legii, în cazul în care contractul de administrare prevăzut la lit. k) nu se încheie în termen de 30 de zile de la data stabilită în condiţiile menţionate;
n)deleagă o persoană în funcţia de şef de secţie, de laborator şi de serviciu medical, pe o perioadă de până la 6 luni, în cazul în care la concursul organizat, în condiţiile legii, pentru ocuparea acestor funcţii nu se prezintă niciun candidat în termenul legal;
o)repetă procedurile legale de organizare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de şefi de secţie, de laborator şi de serviciu medical ocupate în condiţiile prevăzute la lit. n);
p)aprobă regulamentul intern al Spitalului, precum şi fişa postului pentru personalul angajat;
q)înfiinţează, cu aprobarea Comitetului director, comisii specializate în cadrul Spitalului, necesare pentru realizarea unor activităţi specifice, cum ar fi: comisia medicamentului, nucleul de calitate, comisia de analiză a decesului etc., al căror mod de organizare şi funcţionare este prevăzut în prezentul regulament;
r)realizează evaluarea performanţelor profesionale ale personalului aflat în directă subordonare, potrivit structurii organizatorice, şi, după caz, soluţionează contestaţiile formulate cu privire la rezultatele evaluării performanţelor profesionale efectuate de alte persoane, în conformitate cu prevederile legale;
s)aprobă planul de formare şi perfecţionare a personalului, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
ş)negociază contractul colectiv de muncă la nivelul Spitalului;
t)răspunde de încheierea asigurării de răspundere civilă în domeniul medical atât pentru Spital, în calitate de furnizor, cât şi pentru personalul medico-sanitar angajat, precum şi de reînnoirea acesteia, ori de câte ori situaţia o impune;
ţ)răspunde de respectarea prevederilor legale privind incompatibilităţile şi conflictul de interese de către personalul din subordine, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
u)în situaţia în care Spitalul nu are angajat personal propriu sau personalul angajat este insuficient, pentru acordarea asistenţei medicale corespunzătoare structurii organizatorice aprobate în condiţiile legii, poate încheia contracte de prestări servicii pentru asigurarea acesteia;
v)analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor membrilor Comitetului director, ai Consiliului medical şi Consiliului etic şi dispune măsurile necesare în vederea îmbunătăţirii activităţii Spitalului;
w)răspunde de organizarea şi desfăşurarea activităţii de educaţie medicală continuă (EMC) pentru medici, asistenţi medicali şi alt personal, în condiţiile legii.
(2)Obligaţiile managerului în domeniul managementului serviciilor medicale sunt următoarele:
a)elaborează, pe baza nevoilor de servicii medicale ale populaţiei din zona deservită, planul de dezvoltare a Spitalului pe perioada mandatului, ca urmare a propunerilor Consiliului medical, şi îl supune aprobării Consiliului de administraţie al Spitalului;
b)aprobă formarea şi utilizarea fondului de dezvoltare a Spitalului, pe baza propunerilor Comitetului director, cu respectarea prevederilor legale;
c)aprobă planul anual de servicii medicale, elaborat de Comitetul director, la propunerea Consiliului medical;
d)aprobă măsurile propuse de Comitetul director pentru dezvoltarea activităţii Spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei;
e)elaborează şi pune la dispoziţie Consiliului de administraţie rapoarte privind activitatea Spitalului; aplică strategiile şi politica de dezvoltare în domeniul sanitar ale Ministerului Sănătăţii, adecvate la necesarul de servicii medicale pentru populaţia deservită, şi aplică strategiile specifice de dezvoltare în domeniul medical ale Ministerului Justiţiei;
f)îndrumă şi coordonează activitatea de prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale;
g)dispune măsurile necesare în vederea realizării indicatorilor de performanţă asumaţi prin contractul de management;
h)desemnează, prin act administrativ, coordonatorii programelor/subprogramelor naţionale de sănătate derulate la nivelul Spitalului;
i)răspunde de implementarea şi raportarea indicatorilor programelor/subprogramelor naţionale de sănătate derulate la nivelul Spitalului, în conformitate cu prevederile legale elaborate de Ministerul Sănătăţii;
j)răspunde de asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru realizarea unor acte medicale de calitate de către personalul medico-sanitar din Spital;
k)răspunde de implementarea protocoalelor de practică medicală la nivelul Spitalului, pe baza recomandărilor Consiliului medical;
l)urmăreşte realizarea activităţilor de control al calităţii serviciilor medicale oferite de Spital, coordonată de directorul medical cu sprijinul Consiliului medical;
m)negociază şi încheie, în numele şi pe seama Spitalului, protocoale de colaborare şi/sau contracte cu alţi furnizori de servicii pentru asigurarea continuităţii şi creşterii calităţii serviciilor medicale;
n)răspunde, împreună cu Comitetul director, de asigurarea condiţiilor de investigaţii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
o)negociază şi încheie contractul de furnizare de servicii medicale cu casa de asigurări de sănătate, în condiţiile stabilite în contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;
p)poate încheia contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate private;
q)poate încheia contracte cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, în vederea derulării programelor naţionale de sănătate şi desfăşurării unor activităţi specifice, în conformitate cu structura organizatorică a Spitalului;
r)poate încheia contract cu institutul de medicină legală din centrul medical universitar la care este arondat pentru asigurarea drepturilor salariale ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele de medicină legală din structura acestuia, precum şi a cheltuielilor de natura bunurilor şi serviciilor necesare pentru funcţionarea acestor cabinete;
s)răspunde de respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la drepturile pacientului şi dispune măsurile necesare atunci când se constată încălcarea acestora;
ş)răspunde de asigurarea asistenţei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză şi este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora;
t)răspunde de asigurarea acordării primului ajutor şi asistenţei medicale de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la Spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică, precum şi de asigurarea, după caz, a transportului obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil, după stabilizarea funcţiilor vitale ale acesteia;
ţ)răspunde de asigurarea, în condiţiile legii, a calităţii actului medical, a respectării condiţiilor de cazare, igienă, alimentaţie şi de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, precum şi de acoperirea de către Spital a prejudiciilor cauzate pacienţilor.
(3)Obligaţiile managerului în domeniul managementului economico-financiar sunt următoarele:
a)răspunde de organizarea activităţii Spitalului pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli propriu, elaborat de către Comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor secţiilor, laboratoarelor medicale şi compartimentelor din structura Spitalului, pe care îl supune aprobării ordonatorului de credite ierarhic superior, după avizarea acestuia de către Consiliul de administraţie, în condiţiile legii;
b)răspunde de asigurarea realizării veniturilor şi de fundamentarea cheltuielilor în raport cu acţiunile şi obiectivele din anul bugetar, pe titluri, articole şi alineate, conform clasificaţiei bugetare;
c)răspunde de repartizarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului pe secţiile şi compartimentele din structura acestuia şi de cuprinderea sumelor repartizate în contractele de administrare încheiate în condiţiile legii;
d)răspunde de monitorizarea lunară de către şefii secţiilor, laboratoarelor medicale şi compartimentelor din structura Spitalului a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli pe secţii şi compartimente, conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
e)răspunde de raportarea lunară şi trimestrială a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli către Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei şi CASAOPSNAJ;
f)aprobă şi răspunde de realizarea programului anual de achiziţii publice;
g)aprobă lista investiţiilor şi a lucrărilor de reparaţii curente şi capitale care urmează să se realizeze într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii, la propunerea Comitetului director;
h)răspunde, împreună cu membrii Consiliului medical, de respectarea disciplinei economico-financiare la nivelul secţiilor, compartimentelor şi serviciilor din cadrul Spitalului;
i)identifică, împreună cu Consiliul de administraţie, surse suplimentare pentru creşterea veniturilor Spitalului, cu respectarea prevederilor legale;
j)îndeplineşte toate atribuţiile care decurg din calitatea de ordonator terţiar de credite, conform legii;
k)răspunde de respectarea şi aplicarea corectă a legislaţiei din domeniu.
(4)Obligaţiile managerului în domeniul managementului administrativ sunt următoarele:
a)aprobă şi răspunde de respectarea regulamentului de organizare şi funcţionare, după avizarea prealabilă de către direcţia de sănătate publică judeţeană/a municipiului Bucureşti, direcţia medicală sau structura similară acesteia din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie ori Ministerul Sănătăţii, după caz;
b)reprezintă Spitalul în relaţiile cu terţe persoane fizice sau juridice;
c)încheie acte juridice în numele şi pe seama Spitalului, conform legii;
d)răspunde de modul de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contracte şi dispune măsuri de îmbunătăţire a activităţii Spitalului;
e)încheie contracte de colaborare cu instituţiile de învăţământ superior medical, respectiv unităţile de învăţământ medical, în conformitate cu metodologia elaborată de Ministerul Sănătăţii, în vederea asigurării condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea activităţilor de învăţământ;
f)încheie, în numele Spitalului, contracte de cercetare cu finanţatorul cercetării, pentru desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică medicală, în conformitate cu prevederile legale;
g)răspunde de respectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la păstrarea secretului profesional, păstrarea confidenţialităţii datelor pacienţilor internaţi, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea Spitalului;
h)răspunde de obţinerea şi menţinerea valabilităţii autorizaţiei de funcţionare, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
i)pune la dispoziţia organelor şi organismelor competente, la solicitarea acestora, în condiţiile legii, informaţii privind activitatea Spitalului;
j)transmite direcţiei de sănătate publică judeţene/a municipiului Bucureşti, direcţiei medicale sau structurii similare din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie sau Ministerului Sănătăţii, după caz, informări trimestriale şi anuale cu privire la patrimoniul dat în administrare, realizarea indicatorilor activităţii medicale, precum şi la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli;
k)răspunde de organizarea arhivei Spitalului şi de asigurarea securităţii documentelor prevăzute de lege, în format scris şi electronic;
l)răspunde de înregistrarea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea informaţiilor legate de activitatea sa, în conformitate cu normele aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii;
m)aprobă utilizarea bazei de date medicale a Spitalului pentru activităţi de cercetare medicală, în condiţiile legii;
n)răspunde de organizarea unui sistem de înregistrare şi rezolvare a sugestiilor, sesizărilor şi reclamaţiilor referitoare la activitatea Spitalului;
o)conduce activitatea curentă a Spitalului, în conformitate cu reglementările în vigoare;
p)propune spre aprobare Ministerului Justiţiei un înlocuitor de drept al său pentru perioadele de absenţă motivată din Spital, în condiţiile legii;
q)informează Ministerul Justiţiei cu privire la starea sa de incapacitate temporară de muncă, în termen de maximum 24 de ore de la apariţia acesteia;
r)răspunde de monitorizarea şi raportarea datelor specifice activităţii medicale, economico-financiare, precum şi a altor date privind activitatea de supraveghere, prevenire şi control, în conformitate cu reglementările legale;
s)respectă măsurile dispuse de către conducerea Ministerului Justiţiei în situaţia în care se constată disfuncţionalităţi în activitatea Spitalului;
ş)răspunde de depunerea solicitării pentru obţinerea acreditării Spitalului, în condiţiile legii, în termen de maximum un an de la aprobarea procedurilor, standardelor şi metodologiei de acreditare;
t)răspunde de solicitarea reacreditării, în condiţiile legii, cu cel puţin 6 luni înainte de încetarea valabilităţii acreditării;
ţ)respectă Strategia naţională de raţionalizare a spitalelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului;
u)elaborează, împreună cu Comitetul director, planul de acţiune pentru situaţii speciale şi coordonează asistenţa medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale şi alte situaţii de criză, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
v)răspunde de respectarea şi aplicarea corectă de către Spital a prevederilor actelor normative care reglementează activitatea acestuia;
w)asigură şi răspunde de organizarea activităţilor de învăţământ şi cercetare astfel încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale;
x)avizează numirea, în condiţiile legii, a şefilor de secţie, şefilor de laborator şi a şefilor de serviciu medical din cadrul unităţii sanitare.
(5)Obligaţiile managerului în domeniul incompatibilităţilor şi al conflictului de interese sunt următoarele:
a)depune o declaraţie de interese, precum şi o declaraţie cu privire la incompatibilităţile prevăzute de lege şi în contractul de management, în termen de 15 zile de la numirea în funcţie, la Ministerul Sănătăţii sau, după caz, la Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii;
b)actualizează declaraţia prevăzută la lit. a) ori de câte ori intervin modificări faţă de situaţia iniţială, în termen de maximum 30 de zile de la data apariţiei modificării, precum şi a încetării funcţiilor sau activităţilor;
c)răspunde de afişarea declaraţiilor prevăzute de lege pe site-ul Spitalului, în condiţiile legii;
d)depune declaraţie de avere în condiţiile prevăzute la lit. a) şi b).