Art. 116. - Regulament din 2024 privind organizarea şi funcţionarea Spitalului ''Prof. dr. Constantin Angelescu''
M.Of. 880
În vigoare Versiune de la: 2 Septembrie 2024
Art. 116
Atribuţiile compartimentului de endoscopie digestivă sunt:
a)efectuarea procedurilor de diagnosticare/terapeutice de către medici care deţin certificat de competenţă în endoscopie digestivă emis de Ministerul Sănătăţii;
b)efectuarea investigaţiilor medicale conform solicitărilor medicilor de specialitate şi în raport cu dotarea existentă;
c)efectuarea examenelor la prescrierea medicului curant şi/sau în prezenţa acestuia;
d)folosirea metodelor şi tehnicilor moderne de diagnostic şi tratament în specialitatea respectivă;
e)colaborarea cu medicii curanţi/şefi de secţie în scopul precizării diagnosticului ori de câte ori este necesar şi în interesul bolnavului;
f)organizează programarea bolnavilor pentru endoscopii digestive inferioare şi superioare şi notează programările în registrul de explorări endoscopice;
g)comunică secţiilor metodele de pregătire specifică a bolnavului pentru endoscopia digestivă superioară, respectiv inferioară, în conformitate cu protocoalele diagnostice şi/sau terapeutice ale Spitalului;
h)asigură efectuarea endoscopiilor digestive pentru pacienţii internaţi sau examinaţi în regim ambulatoriu;
i)colaborează cu medicii clinicieni în scopul precizării diagnosticului ori de câte ori este necesar;
j)asigură notarea rezultatelor examinărilor în registrele specifice şi eliberarea buletinelor conţinând rezultatele examinărilor, în conformitate cu procedurile interne ale Spitalului;
k)în cazul efectuării unor proceduri terapeutice endoscopice ce necesită suport pentru funcţiile vitale, prezenţa echipei ATI cu echipamente medicale de suport şi terapeutice este obligatorie.