Art. 56. - Regulament din 2024 de organizare şi funcţionare a Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri

M.Of. 1217

În vigoare
Versiune de la: 4 Decembrie 2024
Art. 56
Comisia de mediere este stabilită prin act administrativ al managerului şi are următoarele atribuţii:
a)încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a neînţelegerilor şi conflictelor apărute la nivelul spitalului între două sau mai multe părţi;
b)depunerea tuturor diligenţelor pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un termen rezonabil;
c)conducerea procesului de mediere în mod nepărtinitor şi asigurarea păstrării permanente a echilibrului între părţi;
d)păstrarea confidenţialităţii informaţiilor de care ia cunoştinţă în cursul activităţii sale de mediere, precum şi cu privire la documentele întocmite sau care i-au fost predate de către părţi pe parcursul medierii;
e)în exercitarea atribuţiilor sale, Comisia de mediere nu are putere de decizie în privinţa conţinutului înţelegerii la care vor ajunge părţile, dar le poate îndruma să verifice corectitudinea şi legalitatea acesteia;
f)asigurarea medierii se realizează cu respectarea libertăţii, demnităţii şi a vieţii private a părţilor implicate în conflict.