Capitolul ii - Secţia de combatere a traficului de droguri - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
CAPITOLUL II:Secţia de combatere a traficului de droguri
Art. 38
(1)Secţia de combatere a traficului de droguri este coordonată de procurorul-şef direcţie sau de un procuror-şef adjunct desemnat de acesta, este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie şi are în structură trei servicii conduse de procurori-şefi serviciu.
(2)Secţia de combatere a traficului de droguri efectuează urmărirea penală în condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală şi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, precum şi în alte legi speciale care prevăd infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
SECŢIUNEA 1:Serviciul de combatere a traficului intern de droguri
Art. 39
(1)Procurorii din cadrul serviciului efectuează urmărirea penală în cauze privind:
a)infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
b)infracţiunile prevăzute în Legea nr. 142/2018 privind precursorii de droguri;
c)infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată;
d)infracţiunea prevăzută la art. 367 din Codul penal, dacă în scopul grupului infracţional intră vreuna dintre infracţiunile prevăzute la lit. a)-c);
e)infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea unor acte normative, dacă banii, bunurile şi valorile care au făcut obiectul spălării banilor provin din săvârşirea infracţiunilor date în competenţa serviciului;
f)infracţiunile care au legătură, potrivit art. 43 din Codul de procedură penală, cu cele prevăzute la lit. a)-e).
(2)Procurorii din cadrul serviciului pot participa la judecarea cauzelor penale, în condiţiile legii.
(3)Procurorii din cadrul serviciului realizează orice alte activităţi dispuse de conducerea secţiei sau de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 2:Serviciul de combatere a traficului transfrontalier de droguri
Art. 40

(4)Procurorul-şef al Serviciului de combatere a traficului transfrontalier de droguri este corespondent naţional al Eurojust şi face parte din Sistemul Naţional de Coordonare Eurojust.
SECŢIUNEA 3:Serviciul de combatere a traficului stradal de droguri
Art. 41