Titlul vii - Structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
TITLUL VII:Structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
CAPITOLUL I:Atribuţiile procurorilor-şefi secţie şi ale procurorilor-şefi adjuncţi secţie, ale procurorilor-şefi serviciu din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
SECŢIUNEA 1:Atribuţiile procurorilor-şefi secţie şi ale procurorilor-şefi adjuncţi secţie din cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 28
Procurorii-şefi ai secţiilor organizate în cadrul structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a)organizează, conduc, controlează şi răspund de activitatea întregului personal din cadrul secţiei, stabilesc atribuţiile personalului din subordine, precum şi măsurile şi termenele de realizare a activităţilor, luând sau, după caz, propunând procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism măsurile care se impun;
b)stabilesc atribuţiile manageriale delegate procurorului-şef adjunct secţie;
c)urmăresc şi repartizează cauzele şi alte lucrări pe criterii obiective, potrivit legii;
d)examinează temeinicia şi legalitatea măsurilor procesuale luate şi ale soluţiilor dispuse de procurorii-şefi adjuncţi secţie, de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
e)verifică legalitatea şi temeinicia rechizitoriilor întocmite de procurorii-şefi adjuncţi secţie, de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori de alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
f)avizează limitele şi efectele acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei întocmite de procurorii-şefi adjuncţi secţie, de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
g)analizează legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive luate de procurorii-şefi adjuncţi secţie, de procurorii din cadrul secţiei, de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale, de procurorii-şefi ai birourilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile, precum şi a propunerilor adresate instanţelor de judecată pentru luarea unor astfel de măsuri în cauze în care ulterior s-au adoptat soluţii de netrimitere în judecată;
h)exercită în mod corespunzător şi alte atribuţii prevăzute în Codul de procedură penală pentru procurorul ierarhic superior în raport cu actele emise de procurorii-şefi adjuncţi secţie, de procurorii din cadrul secţiei sau de procurorii-şefi ai serviciilor teritoriale ori alţi procurori, după caz, dacă nu există o funcţie de procuror ierarhic superior corespunzătoare în statul de funcţii sau acesta nu îşi poate exercita atribuţiile;
i)coordonează şi îndrumă activitatea procurorilor din cadrul secţiei, precum şi a celor din cadrul structurii teritoriale conform specializării;
j)efectuează periodic analiza activităţii secţiei şi fac propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia, elaborând informări conform planului de activitate stabilit la nivelul conducerii direcţiei, în termenele prevăzute;
k)controlează activitatea desfăşurată de personalul din subordine prin efectuarea periodică de controale operative curente, materializate prin referate/rapoarte scrise, pe care le înaintează conducerii direcţiei;
l)efectuează personal urmărirea penală în dosare complexe de competenţa secţiei, atunci când consideră necesar sau din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
m)ţin legătura cu organele specializate în culegerea şi prelucrarea informaţiilor în vederea preluării datelor şi informaţiilor privind săvârşirea unor infracţiuni de competenţa secţiei;
n)pun la dispoziţia serviciilor, birourilor şi compartimentelor de specialitate date pentru elaborarea studiilor referitoare la cauzele care generează criminalitatea organizată, propunând măsuri de perfecţionare a legislaţiei în acest domeniu;
o)întocmesc fişele de apreciere/evaluare anuală şi acordă calificativele personalului din subordine, potrivit legii;
p)coordonează activitatea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie judiciară care îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei şi propun procurorului-şef direcţie detaşarea sau prelungirea detaşării acestora;
q)recomandă procurorului-şef direcţie candidatura pentru funcţiile de procuror-şef adjunct secţie şi de procuror-şef serviciu din cadrul secţiei;
r)efectuează planificarea serviciului de permanenţă pentru procurorii din cadrul secţiei şi ia măsuri de transmitere a acesteia Compartimentului registratură, grefă, statistică judiciară, arhivă şi relaţii cu publicul;
s)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
Art. 29
Procurorii-şefi adjuncţi secţie au următoarele atribuţii:
a)organizează, conduc, controlează şi răspund de îndeplinirea atribuţiilor manageriale încredinţate de procurorul-şef secţie;
b)efectuează urmărirea penală în dosare complexe de competenţa secţiei, din dispoziţia procurorului-şef al secţiei ori a procurorului-şef direcţie;
c)soluţionează lucrările repartizate de procurorul-şef secţie ori de procurorul-şef direcţie;
d)exercită atribuţiile procurorului-şef secţie, în absenţa acestuia;
e)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA 2:Atribuţiile procurorilor-şefi ai serviciilor organizate în cadrul secţiilor structurii centrale a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
Art. 30
Procurorii-şefi ai serviciilor organizate în cadrul secţiilor din structura centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii:
a)organizează, conduc, controlează şi răspund de activitatea din cadrul serviciului, luând sau propunând procurorului-şef secţie măsurile care se impun;
b)repartizează cauzele şi alte lucrări de competenţa serviciului personalului din subordine, dacă această atribuţie le este delegată total sau parţial de procurorul-şef secţie şi verifică soluţionarea în termen a acestora;
c)efectuează urmărirea penală în dosarele repartizate de procurorul-şef secţie sau de procurorul-şef direcţie;
d)urmăresc şi controlează modul de respectare a programului de lucru, modul de rezolvare a lucrărilor în termen, precum şi de păstrare a secretului profesional şi a confidenţialităţii lucrărilor;
e)ţin evidenţa cauzelor aflate în lucru la procurorii serviciului şi informează operativ conducerea secţiei cu privire la stadiul cercetărilor în aceste cauze;
f)analizează activitatea serviciului şi fac propuneri pentru îmbunătăţirea acesteia;
g)formulează propuneri procurorului-şef secţie privind planificarea serviciului de permanenţă pentru procurorii din cadrul serviciului;
h)realizează orice alte activităţi dispuse de procurorul-şef secţie sau de procurorul-şef direcţie, în condiţiile legii;
i)exercită orice alte atribuţii prevăzute de legi, regulamente şi ordine sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în condiţiile legii.
CAPITOLUL II:Atribuţiile procurorilor
Art. 31
(1)Procurorii sunt subordonaţi procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2)Procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism exercită controlul asupra tuturor procurorilor din subordine, direct sau prin procurorii-şefi secţie/serviciu/birou sau prin procurori anume desemnaţi.
(3)Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii generale:
a)să asigure prin activitatea desfăşurată respectarea legii şi independenţa autorităţii judecătoreşti;
b)să respecte dispoziţiile ordinelor şi regulamentelor, hotărârile adunării generale a procurorilor şi ale colegiului de conducere al direcţiei, în condiţiile legii;
c)să participe la activităţile de formare profesională continuă, conform necesităţilor de specializare;
d)să respecte programul de lucru, să asigure serviciul de permanenţă, să aibă un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu;
e)să efectueze urmărirea penală, să participe la şedinţele de judecată şi să soluţioneze lucrările în mod temeinic şi operativ;
f)să asigure securitatea dosarelor penale şi a celorlalte lucrări, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii;
g)să aducă de îndată la cunoştinţa procurorului-şef direcţie orice ingerinţă din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese care ar putea să îi afecteze independenţa sau imparţialitatea în activitatea pe care o desfăşoară ori ar putea crea suspiciuni cu privire la aceasta, în condiţiile prevăzute de lege;
h)să facă parte din comisiile de concurs, examen sau interviu, din dispoziţia procurorului-şef direcţie;
i)să îndeplinească, în limitele funcţiei, orice alte atribuţii stabilite, în conformitate cu legea, de procurorul-şef direcţie;
(4)Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii specifice:
a)efectuează urmărirea penală în cauzele repartizate, potrivit legii;
b)conduc şi coordonează activitatea de cercetare penală efectuată de lucrătorii de poliţie judiciară şi dispun efectuarea de activităţi de ordin tehnic de către specialişti;
c)ţin evidenţa cauzelor în curs de soluţionare, respectând termenele stabilite de procurorul-şef ierarhic superior;
d)participă, potrivit dispoziţiei procurorului-şef, la judecarea cauzelor penale;
e)exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege;
f)examinează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi fac propuneri pentru promovarea căilor de atac extraordinare în cazurile în care se impun;
g)sesizează procurorul-şef al Serviciului judiciar ori pe procurorul-şef ierarhic superior cu privire la practicile neunitare din activitatea instanţelor de judecată, precum şi cu privire la dificultăţile în aplicarea unor dispoziţii legale;
h)primesc cetăţenii în audienţă, conform programului stabilit de procurorul-şef ierarhic superior;
i)rezolvă, potrivit legii, sesizările, reclamaţiile şi plângerile repartizate de procurorul-şef ierarhic superior;
j)exercită orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor şi ordinelor sau stabilite din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de către procurorul-şef ierarhic superior, în condiţiile legii.
CAPITOLUL III:Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară
Art. 32
(1)Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile legii, sub directa conducere, supraveghere şi controlul nemijlocit al procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi se subordonează din punct de vedere administrativ procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
(2)Specialiştii, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară sunt repartizaţi prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în structura centrală şi teritorială a direcţiei.
Art. 33
(1)Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară detaşaţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au următoarele atribuţii generale:
a)să respecte programul de lucru şi termenele dispuse pentru îndeplinirea activităţilor corespunzătoare atribuţiilor ce le revin, să aibă un comportament decent şi civilizat în relaţiile de serviciu;
b)să asigure securitatea dosarelor penale în care au fost desemnaţi să efectueze activităţi şi a oricăror documente sau lucrări care le-au fost încredinţate, precum şi confidenţialitatea acestora, potrivit legii;
c)să aducă de îndată la cunoştinţa procurorului-şef direcţie orice ingerinţă din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de interese, care ar putea să afecteze urmărirea penală;
d)să asigure serviciul de permanenţă, conform planificării;
e)să conducă autovehiculele din parcul auto al direcţiei ce le-au fost repartizate în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, conform dispoziţiilor date de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de procurorul-şef al serviciului teritorial în care funcţionează;
f)să întreţină în condiţii corespunzătoare tehnica de lucru ce le-a fost repartizată;
g)să participe din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, în programele şi proiectele de pregătire profesională organizate în cadrul şi pentru personalul direcţiei;
h)să exercite orice alte atribuţii ce le revin potrivit legii, regulamentelor, ordinelor sau dispoziţiilor date de procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de procurorul-şef al structurii în care au fost repartizaţi, în condiţiile legii.
(2)Ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară prevăzuţi la alin. (1) au şi următoarele atribuţii specifice:
a)efectuează acele acte de urmărire penală dispuse prin ordonanţă de procurorii direcţiei, în cauzele care le-au fost repartizate acestora ori alte activităţi în lucrări încredinţate de procurorul-şef al structurii în care au fost repartizaţi să îşi desfăşoare activitatea;
b)se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârşit o infracţiune de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, pe orice altă cale decât cele prevăzute la art. 289-291 din Codul de procedură penală şi încheie un proces-verbal în acest sens, pe care îl înaintează procurorului-şef al structurii în care au fost repartizaţi să îşi desfăşoare activitatea;
(3)Specialiştii numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, din dispoziţia scrisă a procurorului, întocmesc constatări în dosare penale, în domeniul lor de specialitate, şi efectuează, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, percheziţii în sistemele informatice.
(4)Specialiştii prevăzuţi la alin. (3) au şi următoare atribuţii cu caracter general:
a)să participe la elaborarea unor metodologii de lucru privind efectuarea unor procedee probatorii sau la elaborarea unor ghiduri de bune practici, studii sau materiale de suport specifice;
b)să desfăşoare activităţi de dezvoltare şi îmbunătăţire a mijloacelor tehnice şi echipamentelor din dotare;
c)să asigure sprijin de specialitate ori să participe, din dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, la toate fazele proiectelor privind achiziţionarea sau dezvoltarea de aplicaţii/produse necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii tehnice de specialitate;
d)dispoziţiile alin. (1) lit. a)-c), lit. g) şi lit. h) se aplică în mod corespunzător şi specialiştilor.