Art. 34. - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
Art. 34
(1)Secţia de combatere a criminalităţii organizate este coordonată de procurorul-şef direcţie sau de un procuror-şef adjunct desemnat de acesta, este condusă de un procuror-şef secţie, ajutat de un procuror-şef adjunct secţie, şi are în structură trei servicii conduse de procurori-şefi serviciu.
(2)Secţia de combatere a criminalităţii organizate efectuează urmărirea penală în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală şi de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 120/2018, precum şi de alte legi speciale care prevăd infracţiuni de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.