Art. 152. - Regulament din 2024 de ordine interioară al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

M.Of. 221 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Martie 2024
Art. 152
(1)Programul administrativ de lucru al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi se desfăşoară în intervalul orar 8,00-16,00.
(2)În cazul procurorilor programul începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie, de regulă, la ora 16,00. Aceştia sunt însă obligaţi să fie prezenţi la ora stabilită pentru îndeplinirea activităţilor în care sunt planificaţi ori pe care şi le-au stabilit sau care impun prezenţa lor, ca efect al unor dispoziţii legale sau regulamentare, ori pentru şedinţele de judecată în care au fost desemnaţi.
(3)Programarea în şedinţele de judecată a procurorilor se face în raport cu nevoile instanţei şi ale direcţiei, asigurându-se acestora şi timpul necesar pregătirii profesionale.
(4)Condiţiile de desfăşurare a activităţii în afara programului obişnuit de lucru sunt reglementate prin ordin al procurorului-şef direcţie.